Sari la conținut

Ponderea salariilor în PIB-ul României

Un indicator al bunăstării angajatului este dată de ceea ce îi revine din valoarea adăugată brută creată într-un an de mâinile și mintea sa. Masa salarială a avut în ultimii ani o pondere de 35-37% din Produsul Intern Brut. În ţările dezvoltate, procentul depășește 60 și chiar și în România, înaintea crizei, era peste 40.

Pentru această pondere mică și mai ales pentru scădere, există câteva cauze, unele dintre ele naturale într-un mediu economic dificil ca cel traversat de România în ultimii ani.

Masa salarială mică poate fi un efect al direcţionării în mai mare măsură a câștigurilor de productivitate către profitul companiilor. Alocarea plusului de valoare în mod inegal nu este însă o aberaţie. Piaţa muncii funcţionează tot pe baza cererii și ofertei și, în perioada de ajustare, firmele și-au redus costurile, au avut nevoie de mai puţini angajaţi, iar aceștia nu au fost în poziţia de a putea cere salarii mai mari. Este reversul a ceea ce se întâmpla înainte de criză, când dezvoltarea accelerată a generat un deficit de forţă de muncă reflectat în creșteri de salarii substanţiale, peste productivitate.

Salariul mediu pe economie în lei a crescut cu 30% faţă de 2008, însă consolidat în valută, creșterea este de 10%.

Ponderea redusă a masei salariale în Produsul Intern Brut este explicată doar parţial de condiţiile dificile din piaţă muncii.

Dacă masa salarială ajunge undeva în zona a 55 de miliarde de euro pe an, consumul populaţiei este peste 91 de miliarde de euro. În acest consum intră și cel alimentat de remitenţele celor care lucrează în străinătate, al celor care câștigă bani fără a fi angajaţi sau din diverse ramuri ale consumului privat. Însă diferenţa este prea mare. Și cifrele se pot apropia doar prin plăţile informale - evaziunea din domeniul muncii.

În România nu se știe foarte clar câți angajaţi există. Statistica dă o cifră de sub 4,5 milioane de salariaţi, date în care nu sunt cuprinși cei care lucrează în firme cu mai puţin de patru angajaţi. Inspecţia Muncii numără 5,1 milioane de contracte active pentru care se plătesc dările către stat.

(Profesorul Cristian Păun a comentat în emisiunea „Business Club” statisticile privitoare la ponderea salariilor în PIB)

La Casa de Pensii sunt înregistrate cam la fel de multe persoane contributoare ca și în statistica oficială. Însă la Casa Naţională de Sănătate sunt circa 6,5 milioane de persoane care cotizează. Această cifră se regăsește, cu mici variaţii, și în registrele Fiscului.

Diferenţele majore arată că de fapt se plătesc contribuţii la sănătate, dar în același timp sunt evitate cele pentru pensii, mult mai costisitoare.

Consiliul Fiscal estimează că circa 1,5 milioane de persoane lucrează la negru. Există însă și situaţia în care golurile legislative sunt exploatate. În România sunt peste jumătate de milion de persoane fizice autorizate. În spatele multora se ascund, de fapt, plăți salariale mascate, pentru a nu achita contribuţii foarte mari.

Munca la negru face România mai săracă, deși aparent arată că are un disponibil financiar mai mare. Și nu e vorba doar de date statistice. În joc este bunăstarea viitoare, pentru că în momentul în care acceptă plăți dincolo de ce prevede legea, omul renunţă și la beneficii viitoare, inclusiv bănești, cum ar fi pensie sau asigurări de sănătate.