Prețul petrolului, la un minim psihologic

Data publicării:
bursa americana

 

Luni, preţului petrolului a scăzut sub pragul psihologic de 50 de dolari pentru baril. În primele ore de tranzacţionare, lucrurile nu au stat mai bine nici pentru bursa de la New York. Principalul indice bursier american, Dow Jones, a înregistrat o scădere de aproape 2%.

De la Casa Albă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui american încearcă să calmeze spiritele şi spune că scăderea preţului petrolului este un lucru bun.

„Când ajung la pompă şi văd că preţurile sunt mai mici decât anul trecut chiar şi cu un dolar, asta clar înseamnă mai mulţi bani în buzunar pentru clasa de mijloc. Adică, tocmai acea categorie despre care preşedintele spune că este critică pentru succesul economiei noastre.”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Bursa din Buenos Aires, însă, a închis cu o scădere de 6,26 procente, influențată de căderea prețului petrolului, care afectează grupurile din acest sector. Petrobras a avut, de pildă, o cădere de 10,77%. Marea majoritate a indicilor burusieri au terminat pe roșu.

Cursul barilului de petrol și-a redus jumătate din valoarea pe care o avea la mijlocului lunii iunie și nu a mai ajuns sub pragul psihologic de 50 de dolari din primăvara anului 2009.

În Europa, cei mai importanţi indici bursieri au înregistrat cea mai puternică scădere din ultimele 30 de zile. În Franţa și Spania, cotaţiile au scăzut cu peste 3 la sută, în timp ce în Germania s-au înregistrat pierderi de peste 4 procente. La Atena, bursa a căzut cu 5,63 procente. Iar euro și-a continuat căderea în fața dolarului. Pentru prima oară în nouă ani, a scăzut sub 1,2 dolari.

Citiți și:

Anul începe sub semnul unor pericole
Leul, tot mai slab. Cum interpretează consilierul guvernatorului BNR evoluțiile monedei naționale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri