Sari la conținut

„Prima mașină", motiv de dispută cu FMI

Surse apropiate negocierilor spun că trei dintre teme vizează sectorul energiei. De exemplu, oficialii FMI cer autorităţilor să reia creşterea preţului gazelor pentru populaţie din aprilie şi nu din vară, aşa cum intenţionează Executivul.

Tarifele gazelor din producţia internă au fost îngheţate în decembrie, până pe 30 iunie 2015, fără a exista, însă, un acord oficial al Comisiei Europene.

Dezacorduri sunt şi în privinţa programului „Prima maşină”. Deşi oficialii FMI se opun acestei măsuri, Executivul vrea să aprobe, săptămâna viitoare, plafonul financiar pentru acest an, ca programul să poată demara. Discuţiile cu FMI se reiau astăzi.