Sari la conținut

Prima ţară care ar putea renunţa complet la cash

Suedia ar putea renunța la cash

Fiecare cetăţean al Suediei foloseşte plata electronică de 260 de ori pe an. Sistemele de plată electronică, precum Swish, substituie nevoia de a folosi bancomate pentru bani, în timp ce, la nivel stradal, mai toţi retailerii acceptă plata cu cardul, relatează presa locală, preluată de Mediafax.

Trecerea la plata electronică îi lasă pe hoţi fără ocupaţie. Potrivit Asociaţiei de bancheri a Suediei, doar cinci furturi din bănci au fost reclamate în 2012, cea mai mică rată a Suediei din ultimii 30 de ani la acest capitol, scrie Business Insider.

În acelaşi timp, doi din trei suedezi consideră că deţinerea de bani lichizi este un drept fundamental al omului, iar până în anul 2030 nu vor putea dispărea complet din sistemul suedez, a declarat profesorul asociat de dinamici industriale Niklas Arvidsson pentru publicația „The Local”.

Totuşi, modelul suedez nu este deocamdată o tendinţă la nivel european. În Italia plata în numerar conduce în topul preferinţelor, fiind metoda folosită pentru trei sferturi din totalul de achiziţii.