Primar luat la rost de către șefii Companiei de Drumuri după ce a solicitat să nu se mai monteze borduri pe mijlocul șoselelei

Data publicării:
tureni4

Foto: ziarul21.ro

De cel puțin zece ani moda realizării unor scuaruri pe mijlocul drumurilor naționale, în interiorul localităților, face furori. Explicația oficială este aceea că scuarurile, întâlnite și pe șosele din vestul Europei, ar duce la calmarea traficului și la micșorarea numărului de accidente. În realitate, efectele sunt inverse. În absența iluminării corespunzătoare a capetelor scuarurilor, a geometriei nepotrivite a acestora, consecință a faptului că acestea iau din lățimea drumului și ca urmare a semnalizării nepotrivite, scuarurile se dovedesc a fi un fel de trambuline care, odată ”agățate”, distrug mașinile și le ”aruncă” la metri buni, pe contrasens.

Apariția scuarurilor nemulțumește inclusiv primarii localităților prin care trec șoselele pe care sunt montate. Primarii sunt nemulțumiți de creșterea numărului de accidente. Zilele trecute reacția CNADNR la reclamația formulată de un primar nu a fost una care să facă cinste companiei de stat.

„Cine eşti dumneata de-ţi permiţi să mă suni şi cine ţi-a dat dumitale numărul meu de telefon?” a fost răspunsul primit de primarul din Tureni-Cluj, Dana Mănăilă, de la Cristian Andrei, directorul de siguranță rutieră al CNADNR când aceasta la contactat telefonic, potrivit publicației ziarul21.ro.

Aceasta relatează că Dana Mănăilă a încercat în toate felurile să oprească montarea bordurilor pe şoseaua principală din Tureni, pe mijlocul şoselei. Iar asta pentru că, după montarea bordurilor pe mijlocul drumului, au început să aibă loc accidente. Şi nu unul-două, ci zeci. Tureniul a devenit „drumul morţii”, spun ziariștii.

Dana Mănăilă a aflat numărul de telefon al unuia dintre directorii de la Compania de drumuri din Bucureşti, gestionarul șoselei naționale care traversează localitatea. Cristian Andrei ar fi refuzat să stea de vorbă cu aceasta, ba mai mult i s-a adresat într-un mod jignitor.

Susţinută de către oamenii din comună, primarul a trimis o scrisoare CNADNRîn care solicita sistarea lucrărilor, motivând că benzile de circulaţie, în urma bordurării, nu mai au lăţimea prevăzută de lege, respectiv 3,5 m, ci au doar 3 m, că bordurile ar trebui montate pe lateral, întrucât nu există trotuare, iar inutilitatea montării bordurilor pe mijlocul şoselei este evidentă. De asemenea, a mai anexat scrisorii poze cu accidentele produse în Tureni într-un timp scurt.

Dana Mănăilă a aşteptat 30 de zile, termenul legal, pentru a primi răspuns la scrisoare. Acesta nu a venit. Ea a sunat din nou, la acelaşi director, Cristian Andrei. Acesta a ascultat-o şi i-a promis că va trimite pe cineva să constate starea drumului. Ca soluţie, ar fi posibilă montarea bordurilor la nivelul şoselei. Adică musai să fie puse, chiar şi îngropate în asfalt, dar de-acolo să nu fie luate!

După ce a primit răspunsul Dana Mănăilă s-a dus direct la CNADNR la cabinetul directorului Cristian Andrei. I-a răspuns secretara, ce a rugat-o să aştepte câteva clipe la telefon, întrucât directorul vorbeşte pe altă linie. Într-un târziu secretara CNADNR a spus primarului să închidă că o sună ea când directorul va fi liber. După altă ceva vreme, secretara a venit la poartă după primăriţă şi i-a spus, plină de jenă, că regretă, dar directorul este plecat.

Dana Mănăilă, hotărâtă să nu plece din Bucureşti fără să vorbească cu cineva şi să încerce să rezolve problema, a stabilit o întâlnire, pentru a doua zi dimineaţa, cu secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor. Dimineaţa, primăriţa s-a prezentat la Ministerul Transporturilor, dar, de data aceasta, secretarul de stat era într-o şedinţă. Portarul i-a spus să plece, că şedinţa durează. Dana Mănăilă a refuzat să plece, chiar dacă portarul a ameninţat-o că o va scoare afară cu poliţia. Dan Mănăilă a replicat că nu are niciun drept să facă asta, întrucât e spaţiu public, iar ea nu deranjează pe nimeni cu nimic.

”Se pare că înverşunarea femeii a dat roade, întrucât a fost primită de către secretarul de stat. Acesta, împreună cu alţi „şefi” au ascultat păsul femeii venită de la 500 de km, tocmai din Tureni, jud. Cluj să apere viaţa celor 3.000 de oameni pe care-i are comuna, plus viaţa celor care o tranzitează. Iar primarul Dana Mănăilă a explicat, pentru a nu ştiu câta oară, situaţia, cei care o ascultau dădeau din cap cu mare înţelegere, mai mormăiau un „da, da”, iar sugestia cu care au venit a fost că trebuie făcute două sensuri giratorii, numai că trebuie să spună primăriţa unde. Şi atât”, relatează ziarul21.ro peripețiile primarului.

Dana Mănăilă, primarul comunei Tureni, protestează public împotriva celor de la CNADNR, a lipsei lor de înţelegere raportat la o problemă esenţială şi a refuzului de a găsi soluţii pentru remedierea acesteia. Localnicii confirmă spusele primarulului. Unul dintre aceștia afirmă că bordurile plantate fix pe mijlocul șoselei proiectează autovehiculele pe contrasens, în cazul în care conducătorii auto nu le-au observat. În plus dacă un biciclist se află pe zona respectivă, acesta nu mai poate fi depășit de un camion sau de un autocar. ”Fac naveta zilnic și săptămânal se proptește câte unul în scuar sau se răstoarnă. Au nenorocit o bunătate de șosea (...) au transformat o șosea pe care se circula într-un cimitir. Rușine”, spune un localnic într-un comentariu postat pe situl ziarul21.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri