Proceduri vamale pentru firme, simplificate de la 1 mai

Data publicării:
TR - Trucks customs

De la începutul lunii mai, firmele care se ocupă de importuri şi exporturi pe teritoriul UE se vor bucura de proceduri vamale simplificate, potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) arată un articol avocatnet.ro, disponibil aici.

Aceste proceduri vor fi comune pentru toate statele membre și au ca scop facilitarea activităților comerciale.

„Noul Cod vamal va facilita activitatea comercială și va asigura protecția pieței interne. Cooperarea directă mai rapidă cu partenerii comerciali va securiza lanțurile de aprovizionare și va simplifica relația dintre mediul de afaceri și autoritățile vamale. Implementarea noului Cod vamal asigură premisele unui control vamal mai simplu și mai rapid, până în anul 2020”, afirmă Eugen-Dragoș Doroș, președintele ANAF.

Societățile care-și desfășoară activitatea pe teritoriul statelor din Uniunea Europeană vor beneficia de aceleași reguli, indiferent de statul membru în care sunt declarate mărfurile. După îndeplinirea formalităților vamale aflate în vigoare, mărfurile declarate vor putea circula liber și, de asemenea, vor putea fi comercializate pe întreg teritoriul UE.

Cele mai importante reglementări noi ale Codului Vamal, aplicabile de la 1 mai se referă la implementarea unui sistem electronic de gestiune a deciziilor vamale care va gestiona toate schimburile de informații între autoritățile vamale și între operatorii economici și autoritățile vamale. Totodată, toate informațiilor schimbate între autoritățile vamale și între operatorii economici și autoritățile vamale vor fi prelucrate electronic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri