Proiect | Cercetarea, scutită de impozit

Data publicării:
cercetare-1

Angajaţii din cercetare ar urma să fie scutiţi de impozitul pe venit, dacă un proiect de modificare a Codului Fiscal, semnat de 35 de parlamentari, majoritatea PSD, va fi aprobat. Documentul a fost deja depus la Senat.

Sorin Bota, iniţiator legislativ: „La IT s-a văzut că România a devenit un jucător important pe piaţa mondială, nu numai europeană. Şi cercetarea în România a prins un pic de avânt nu doar relaţiilor internaţionale. Românii sunt foarte inovativi şi trebuie să fie sprijinit acest sector şi prin această pârghie fiscală. ”

De măsură ar urma să beneficieze cercetătorii şi profesorii universitar angajaţi în institute sau centre de cercetare, universităţi şi societăţi comerciale.

Sorin Bota, iniţiator legislativ: „Chiar mediul privat, m-au sunat cei care mă cunosc, şi m-au felicitat pentru acest proiect.”

Nu toţi cercetătorii împart acelaşi entuziasm, însă. Sindicaliştii spun că măsura este bună, dar că ar ascunde şi alte interese.

Radu Minea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare: „S-a băgat cercetarea în faţă, dar dacă ne uităm atent vedem că se bagă pe lângă şi cadre didactice, şi tot. Vreau să văd şi eu o dată un proiect care să fie numai pentru cercetare. Aş aprecia, într-adevăr, dacă ar fi aşa cum a fost şi pentru IT, numai pentru cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehniologică, cei care nu sunt bugetari. Pentru că cei care sunt bugetari au o mulţime de avantaje.”

Cercetătorii mai spun că măsura ar trebui să facă parte dintr-un proiect mai amplu de susţinere a acestui domeniu. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa fondurilor alocate cercetării şi dezvoltării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri