Proiectul privind creșterea impozitelor pe proprietate, retras la cererea premierului

Data publicării:
coada ghiseu taxe

Potrivit proiectului noului Cod Fiscal, persoanele fizice care au în proprietate o clădire pe care nu o folosesc drept locuinţă va trebui să plătească un impozit de până la 2% din valoarea impozabilă, la fel cum plătest în prezent firmele.

Şi impozitul pe maşini ar urma să crească, potrivit proiectului. De exemplu, pentru mașinile cu motoare care nu depăşesc 1600 de centimetri cubi, proprietarii ar urma să plătească 20 de lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi, faţă de 8 lei, cât este taxa în prezent.

În plus, impozitele vor creşte şi pentru TIR-uri, motociclete, bărci cu motor şi jet-ski-uri.

„În urma solicitării prim-ministrului Victor Ponta, Ministerul Finanţelor Publice a retras pe de site-ul ministerului, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice”, se arată în comunicatul Ministerului.

„Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale”, se mai arată în text.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri