Sari la conținut

Propunere: RCA plafonat la 300 de lei, timp de un an

Mai multe asociații ale transportatorilor auto profesioniști acuză Autoritatea de Supraveghere Financiară de dezinformare, mai precis de faptul că în 2015 costul unui RCA s-a dublat, în condițiile în care ASF spune că prețurile s-au menținut. Transportatorii propun limitarea costului unui RCA cel puțin un an de acum încolo.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și-a încălcat înțelegerile făcute cu transportatorii rutieri, de a menține constante tarifele RCA, în condițiile în care acestea s-au dublat în cursul anului trecut.

În actualul ritm, avertizează transportatorii, un RCA va deveni mai scump decât un camion nou.

”Dacă în anul 2012, costul mediu cu o asigurare RCA pentru un autovehicul de transport mărfuri pe 12 luni, care efectua transporturi rutiere internaționale era de 1.200 lei, în 2014 a ajuns la 4.000 de lei, în 2015 la 15.000 de lei, anul viitor ne așteptăm să atingă nivelul minim de 60.000 de lei, iar în maximum 5 ani să depășească valoarea celor mai scumpe autovehicule noi - peste 96.000 euro”, spun oficialii UNTRR.

Ei propun înghețarea tarifelor RCA. ”UNTRR solicită Parlamentului, Guvernului, Consiliului Concurenței și ASF limitarea valorii RCA/carte verde, cel puțin pe o perioadă de un an, la valori normale de maximum 5.000 de lei pe 12 luni pentru autovehiculele comerciale de mărfuri și persoane care fac transporturi rutiere internaționale și naționale, la maximum 2.000 lei pe 12 luni pentru autovehiculele de transport public local și la maximum 300 lei pe 12 luni pentru autoturisme”, cer transportatorii într-un comunicat de presă remis zilele trecute.

Înghețarea tarifelor RCA este cu atât mai necesară cu cât legislația RCA urmează să fie schimbată. ”Marți, 23 februarie 2016, noua lege RCA urmează să fie trimisă în Parlament”, spun transportatorii. Potrivit lor, fără nicio justificare, tarifele au crescut în ultimul an exploziv între 100-300%. Aceste creșteri și eșuarea negocierilor cu ASF riscă să ducă la un ”colaps al pieței RCA”.