România, câmp de luptă între Zara şi H&M

Data publicării:
yara

Dacă în anii trecuţi vânzările totale pe care le avea H&M creşteau deoarece suedezii deschideau tot mai multe magazine noi, anul acesta au crescut deoarece fiecare magazin deja deschis a început să vândă mult mai bine.

În perioada decembrie-august, H&M a ajuns la venituri de 135 de milioane de euro, în creştere cu 47% faţă de anul precedent. Dacă acelaşi procent va rămâne până la finalul anului, H&M va avea în 2015 vânzări totale de 203 milioane de euro. Ceea ce ar însemna încasări de aproape 5 milioane de euro pentru fiecare dintre cele 41 de magazine H&M din România, în creştere cu peste un milion de euro faţă de media anului trecut.

Această evoluţie face ca piaţa românescă să devină una dintre cele mai bune pentru H&M, care, la nivel internaţional a avut ceva probleme. În august vânzările au scăzut din cauza capriciilor vremii, spune compania suedeză. Însă argumentul nu a fost foarte convingător pentru toţi investitorii.

Justin Urquhart-Stewart, director Seven Investment Management: „Da, au fost afectaţi în august, da au început sa dea semne de revenire, dar trebuie să comparăm datele lor cu cele ale altor companii, precum Zara. Din câte se pare Zara nu a avut aceleaşi probleme cu vremea ca H&M şi nu ştiu dacă au umbrele diferite, dar ceva nu se potriveşte aici”.

Dar în România, cu rezultatele de anul acesta cei de la H&M i-ar putea egala sau chiar depăşi la încasări medii pe magazin pe marii rivali spanioli de la Zara. Anul trecut, fiecare dintre cele 21 de magazine Zara din România a vândut haine şi încălţăminte în valoare de aproximativ 4,5 milioane de euro.

Cert este că Zara a pierdut lupta de cea mai populară marcă de modă din România. Asta deoarece nu are aceeaşi strategie agresivă a celor de la H&M. Suedezii au ajuns să aibă de două ori mai multe magazine în ţara noastră decât spaniolii. De aici şi vânzarile duble. Însă, cu produse uşor mai scumpe, Zara a reuşit să fie de-a lungul anilor o marcă mai profitabilă decât H&M în România. Spaniolii au avut o strategie mai sigură şi au continuat să se adreseze unor consumatori cu venituri peste medie.

Cu toate că nu mai este marca de modă cu cele mai mari încasări în România, Zara continuă să tragă după ea întreg grupul Inditex din care face parte. În curând lupta dintre spanioli şi suedezi ar putea fi complicată de planurile celor de la H&M de a aduce în România marca premium COS.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri