Sari la conținut

România încasează cele mai mici redevenţe din extracţia de petrol şi gaze. Victor Ponta: Nu pot fi majorate

Noua lege a redevenţelor la care lucrează Guvernul se va aplica doar în cazul concesiunilor noi, nu şi pentru cele vechi.

Principala companie vizată este OMV Petrom, despre care autorităţile au spus până acum că nu pot creşte redevenţele timp de 10 ani pentru că nu permite contractul de privatizare.

Statul român încasează printre cele mai mici redevenţe din lume din extracţia de petrol sau gaze naturale. Variază între 3,5% şi 13,5% şi se calculează ca procent din valoarea totală a producţiei. Însă, în cele mai multe ţări din lume valoarea redevenţelor este de la 17% în sus.

„Prin legea de privatizare a existat un termen de 10 ani în care statul se obligă să nu schimbe condiţiile. Acest termen expiră anul acesta. Noua lege a redevenţelor poate să privească orice noi acorduri de concesiune de la momentul adoptării noii legi. Legea şi practica internaţională este foarte clara, inclusiv în România. Nu poţi să aplici o lege nouă la acorduri vechi”, a declarat astăzi premierul Victor Ponta.