Sari la conținut

România la Bilanț. Cum ne afectează împrumuturile luate de autorități

Datoria, fie că e un credit la bancă, fie că sunt bani luaţi cu împrumut de la un prieten până la salariu, dezechilibrează serios bugetul unei familii. Nu mai plăteşti ratele la casă, la un moment dat banca vine să te execute. Nu mai plăteşti creditul de nevoi personale, banca îţi popreşte conturile. Dar dacă eşti stat şi te împrumuţi şi te tot împrumuţi, ce se întâmplă? Şi cine plăteşte? Despre aceste scenarii, într-un nou episod „România la Bilanţ”.

rom

Înainte să căutăm în istorie, ne uităm la ce avem acum. Datoria publică totală, după prima lună din 2017, era de 330 de miliarde de lei.

O să vă întrebaţi ce înseamnă această sumă raportat la un stat cu aproape 20 de milioane de locuitori, cum e România. Vă ajutăm cu nişte exemple: 330 de miliarde de lei înseamnă cam 40 la sută din Produsul Intern Brut al ţării.

E ca şi cum un român care primeşte salariul minim pe economie, 1065 lei net, ar avea de dat lunar în jur de 430 de lei pe datorii.

Adaugi cheltuluielile curente şi constaţi că fie funcţionezi doar cu stricul necesar, fie mai ceri bani cu împrumut de la prieteni.

Prietenii statului român sunt creditorii internaţionali şi naţionali, ba chiar populaţia, prin intermediul titlurilor de stat.

Acum, costurile de împrumut sunt mult sub cele din perioada de criză. Atunci randamentele depăşeau 7%, acum sunt la jumătate.

Aşa că statul şi-a propus să împrumute de pe piaţa financiară 68 de miliarde de lei în acest an.

În bună parte, banii merg către finanţarea deficitului bugetar, dar şi pentru refinanțarea datoriei publice. Cu alte cuvinte, acoperi o datorie veche cu una nouă.

Mai există însă un motiv pentru care statul se împrumută mai ales atunci când costurile sunt mici: rezerva financiară.

Finanţiştii îl numesc buffer şi, în fapt, nu este decât un „cont de economii" să îi spunem pe care poţi să pui bază când economia dă semne de slăbiciune.

În doar trei luni, primele din acest an, România a obţinut din licitaţii aproape 8 miliarde şi jumătate de lei.

Facem un pas mai departe şi vă spunem şi unde rolul de „administrator" pe care îl are statul parcă nu mai este eficient.

Dacă te împrumuţi la costuri bune, dar nu limitezi cheltuielile, nu faci decât să adânceşti golul. Iar la noi, împărţirea banilor se face inclusiv prin ordonanţe de urgenţă.

Vă mai amintiţi de ordonanţa 9? Aceasta reglementează controversatele credite de angajament. Pe scurt, posibilitatea autorităţilor de a cheltui fără limită. O ordonanţă care trage pe linie moartă legea prudenţei fiscale şi care lasă primăriile să se împrumute peste pragurile impuse de buget.

La jumătatea anului trecut, de exemplu, datoriile cu întârzieri la plată de peste 90 de zile ale autorităţilor locale din România erau de peste 140 de milioane de lei.

Cum primăriile nu se puteau împrumuta de pe piaţa liberă, soluţia a venit de la Guvern. 500 de milioane de lei erau alocate la rectificarea bugetară pentru plata arieratelor. Alte o sută de milioane pentru primăriile care nu mai aveau bani pentru salarii.

Iar acum, în 2017, tot auzim de autorităţi locale care ajung să aibă conturile blocate pentru că nu reuşesc să acopere datoriile pe care le au chiar către bugetul de stat.

Ultimul exemplu vine din Dolj, unde, în urmă cu opt ani, primăria dintr-o comună făcea un proiect pentru construirea unei staţii de epurare şi a unei reţele de canalizare în comună.

Banii, 5,4 milioane de lei în total, veneau de la Ministerul Dezvoltării. Doar că între 2010 şi 2015, firma care a câştigat licitaţia a făcut doar săpături pe câteva sute de metri, iar mai apoi a intrat în insolvenţă.

Autorităţle locale s-au gândit atunci să predea lucrarea unei alte firme. Nu au făcut însă o licitaţie aşa cum cerea legea, ci au dat o hotărâre de Consiliu Local.

Când Curtea de Conturi a ajuns în control a decis rapid: primăria trebuie să dea înapoi Ministerului Dezvoltării cele 1,4 milioane de lei, adică suma primită deja de noul constructor pentru realizarea staţiei de epurare.

Primăria nu achită însă din banii de acasă, ci din bani publici. Adică banii populaţiei, pe care fie îi încasează local, fie îi ia cu împrumut de la Trezorerie.

Din acest motiv este importat să fim atenţi la cum îşi face statul meseria de „administror" al banilor publici. Pentru că, la final, fiecare dintre noi, că vrea sau nu, îşi va achita partea de „codebitor".

Cum evoluează cifrele, aflaţi săptămânal, la „România la Bilanț”.