Sari la conținut

Salariile cresc cu 20% la stat. Care sunt condiţiile

Guvernul caută o soluţie pentru majorarea salariilor din sector bugetar de câteva luni. Guvernul vrea să majoreze salariul bugetarilor, în medie, cu 20%, vorbim de o majorare între 1% si 40%, în funcţie de domeniul de activitate. Toţi bugetarii vor beneficia de majorare, dar nu se vorbeşte de creşteri unitare.

Cei care au salarii foarte mici ar urma să beneficieze de o creştere mai mare, iar cei cu salarii deja mari să beneficieze de o creştere mai mică, pentru o echilibrare.

Guvernul pune o condiţie dură sindicatelor pentru ca salariile bugetarilor să crească, în medie, cu 20 de procente: salariul minim brut să nu depăşească 1.350 de lei până în 2020.

Impactul bugetar ar urma sa fie de 12 miliarde de lei în următorii ani, dacă vorbim de acest mecanism.

1,2 milioane de persoane vor beneifcia de această măsura, cei care lucrează în sectorul bugetar. 

Liderii sindicali au criticat propunerea Guvernului de a limita creșterea salariului minim pe economie la 1.350 de lei până în 2020, în schimbul majorării salariilor din sectorul public cu 20%, în medie, la sfârșitul acestui an.