Sari la conținut

Servicii suplimentare. CFR Marfă va asigura revizii tehnice şi va închiria bunuri sau spaţii feroviare

 

„CFR Marfă anunţă deschiderea activităţii de prestări servicii către terţi, închirieri de bunuri, spaţii şi terenuri aflate în proprietatea societăţii. Această măsură vine ca o completare a politicii comerciale a CFR Marfă, care s-a concretizat în câştigarea unor licitaţii printre care amintim: CET Govora, Arcelor Mittal, Conpet, Lafarge sau S.C.E.H. Hunedoara. Piaţa de transport de marfă din România este o piaţă puternic concurenţială, iar pentru a se adapta la cerinţele acesteia, CFR Marfă ia o serie de măsuri pentru eficientizarea activităţii prin valorificarea tuturor resurselor umane şi materiale de care aceasta dispune”, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, pe lângă activitatea de transport feroviar de marfă, CFR Marfă va efectua revizii tehnice la vagoane, va furniza locomotive de ajutor sau de multiplă tracţiune, servicii de cântărire, întocmire a documentelor de transport sau a altor documente şi va închiria bunuri, spaţii din patrimoniu şi de material rulant către orice firmă interesată.

CFR Marfă este liderul pieţei de transport feroviar de marfă din România, cu o cotă de piaţă de 54,8 % la nivelul anului trecut.

Compania controlată de stat, prin Ministerul Transporturilor, a câştigat recent o licitaţie organizată de CE Hunedoara pentru transportul cărbunelui pe o perioadă de un an, oferind un preţ de aproximativ 44 milioane lei (10 milioane de euro).

Pe de altă parte, CFR Marfă va disponibiliza în această lună 2.500 de oameni, aproape 30% din numărul actual de angajaţi, în cadrul unui programul de restructurare şi reorganizare.

Guvernul a autorizat săptămâna trecută plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a venitului de completare pentru cei 2.500 de angajaţi.