Sari la conținut
News Alert

Strategia energetică pe termen lung, gata la toamnă. Ministru: E nevoie de investiții de 100 de miliarde de euro

Autoritățile spun că există decalaje prea mari între sectoare, de aceea este nevoie de investiţii, cu predilecţie în domeniile cu probleme.

Mineritul, care în prezent trece printr-un proces de insolvenţă sau de reducere a costurilor, e printre primele pe listă. Unul dintre obiectivele viitoarei strategii este modernizarea centralelor pe cărbune.

„Lipsa de restructurare anterioară n-a făcut decât să ascundem nişte probleme financiare, aliniind o companie sănătoasă cu una care avea probleme structurale, şi am ajuns după trei ani să ne întrebăm dacă întregul sector mai are rost. Ar trebui să facem restructurare acolo unde trebuie făcută, să ne uităm la strategia energetică să vedem la ce fel de mix ne dorim. În toamna acestui an (vom avea o strategie, n.r.). Strategia o face Ministerul Energiei, strategia este a României”, a spus Victor Grigorescu, ministrul Energiei.

Nici sectorul petrolier nu este ferit de dificultăţi, în ciuda afacerilor profitabile din domeniu. De vină e, în principal, scăderea fără precedent a preţului barilului de petrol. Consumul a scăzut şi el.

Şi în distribuţia şi furnizarea de electricitate este nevoie de investiţii masive, mai ales pe o piaţă unde concurenţa este tot mai mare, spune şeful Electrica, unde statul deţine cel mai mare pachet de acţiuni: 49%.

Desigur, în zona de consumatori, care este mare consumator, și consumatori mici industriali și comerciali, rata de schimbare a furnizorului este mult mai mare. De altfel, și la noi (Electrica, n.r.), azi ne aflăm într-o competiție acerbă în special în zona de mari consumatori”, a spus Ioan Roşca, director Electrica.

În prezent, România are o strategie energetică naţională adoptată în 2007 şi valabilă până în 2020. Autorităţile vor ca viitoarea strategie să fie asumată de Parlament. Printre cele mai importante obiective ale documentului se numără dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi centrala Tarniţa - Lăpuşteşti.