Sari la conținut
News Alert

Supermarketurile nu vor mai putea impune taxe suplimentare producătorilor

Principala modificare adusă legii se referă la faptul că marii retaileri nu vor mai percepe taxe suplimentare, spune președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, potrivit Agerpres.

"Legea a fost în dezbatere în subcomisie timp de patru săptămâni. Am ajuns la concluzia că am ajuns la o formă pe care o putem supune Comisiei și, astăzi, a fost prima zi de dezbatere generală. Urmează de acum încolo, când avem comisii, primul punct pe ordinea de zi să fie această lege. O vom dezbate pe articole. Eu zic că în două săptămâni o terminăm și să putem să o ducem în plen", a spus Nini Săpunaru.

Vechea lege permitea marilor retaileri să perceapă diverse taxe în afara contractului de vânzare-cumpărare încheiat între comerciant și producător, cum ar fi taxele de listare sau promovare.

"Le vom spune: tu ești comerciant ca orice comerciant și trebuie să trăiești din adaosul comercial, punct. Aceasta este principala modificare. Mai avem câteva propuneri prin care vrem să încurajăm aprovizionarea și comercializarea produselor pe lanțul scurt. De asemenea, mai avem un articol care vorbește despre etichetarea produselor din carne, iar atunci când vorbim de carne proaspătă să se scrie de unde este acea carne", a afirmat Nini Săpunaru.

Potrivit agrointel.ro, în medie, un producător care vinde către un retailer nu scapă fără a fi taxat cu cel puțin 20% din costul produsului pe care îl vinde. Taxele prin care marile magazine îi încarcă pe producătorii români ajung între 15 și 33%. Creativitatea retailerilor pare să nu aibă limite în inventarea acestor obligații: taxă pentru deschidere de magazin, servicii reclamă în magazin, servicii reclamă în pliant, servicii listare articol, sampling, taxă revistă, servicii promovare radio intern și lista poate continua.