Taxă pentru energia din gunoi

Data publicării:
gunoi-1

Iniţiatorii proiectului susţin că sumele plătite de consumatorii, ca subvenţie, vor fi mici. În schimb, beneficiile vor fi mari.

Ilias Papagiorgiadis, preşedinte Asociaţia Română pentru Biomasă şi Biogaz: „Să fie o sumă pe care o va plăti consumatorul final. O sumă mică, de 3 până la 5 lei. Vom reuşi să micşorăm factura pentru consumatorul final, cel puţin cu 10-15%. Deci va plăti un pic cetăţeanul, dar va avea energie termică mai ieftină”.

De anul viitor, Uniunea Europeană impune ca fiecare fermier, procesator sau supermarket să plătească 80 de lei pentru tona de deşeuri pe care o trimite la groapa de gunoi. Taxa va creşte la 120 de lei pe tonă în 2017. Producătorii spun că banii plătiţi se vor regăsi în preţurile alimentelor şi serviciilor. În schimb, gunoaiele pot fi transformate în peleţi pentru a produce energie.

Iulian Horneţ, director general producător echipamente: „Pentru că temperatura de ardere este foarte mare, de peste 1250 de grade, adică este o incinerare directă a acestei biomase, de aceea peleţii pot fi din tot ce arde: deşeuri menajere, agricole”.

O centrală care foloseşte deşeuri a fost deja montată într-un bloc din Bucureşti.

Cele 30 de apartamente de aici plătesc în medie, în fiecare an doar 700 de lei pentru apă caldă şi căldură. Spre exemplu în acest bloc, cea mai mare factură pentru apă caldă, afişată în luna august, este de 48,6 lei.

În România, numai lanţurile de hipermarketutri produc 4 milioane de tone de deşeuri anual. Doar pentru acest gunoi, magazinele vor plăti 320 de milioane de lei, anul viitor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri