Termen pentru judecarea cererii de intrare în insolvenţă a ELCEN

Data publicării:
cet elcen termocentrala

Primul termen de judecată în dosarul în care ELCEN a cerut insolvenţa va avea loc în 6 octombrie, ptorivit News.ro.

cet elcen termocentrala

Cererea de intrare în insolvenţă a ELCEN a fost depusă la Tribunalul Bucureşti după decizia luată în Consiliul de Administraţie al companiei controlate de Ministerul Energiei.

Decizia ELCEN de a cere în instanţă declanşarea procedurii insolvenţei a fost luată ca urmare a situaţiei financiare a companiei şi a hotărârii din 21 septembrie a consilierilor generali ai Capitalei, de intrare în insolvenţă a RADET.

"Având în vedere situaţia financiară a Electrocentrale Bucureşti SA şi datoriile înregistrate la furnizorii şi distribuitorii de combustibil, servicii şi produse, situaţie generată de neîncasarea contravalorii pentru marfa livrată, de la RADET Bucureşti, şi luând în considerare decizia Consiliului de Administraţie al Regiei, Consiliul de Administraţie al ELCEN a decis, astăzi (22 septembrie, n.r.), înaintarea cererii de intrare în insolvenţă a societăţii către Tribunalul Bucureşti", potrivit Consiliul de Administraţie al ELCEN.

Decizia "derivă din necesitatea  reorganizării societăţii, dar şi din cea de a asigura continuitatea producerii şi furnizării agentului termic pentru locuitorii din Bucureşti", preciza CA al ELCEN.

Consilierii generali ai Capitalei au decis, în 21 septembrie, începerea procedurilor de intrare în insolvenţă a RADET. Consiliul de Administraţie al RADET a luat act în 22 septembrie de decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar în 23 octombrie dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, care va începe în 5 octombrie judecarea cererii RADET de intrare în insolvenţă.

În prezent, datoriile totale ale ELCEN au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de lei, iar creanţele înregistrate de RADET însumează aproximativ 3,6 miliarde de lei, potrivit ELCEN.

În 8 septembrie, Distrigaz Sud Reţele, filială a grupului francez Engie, a pus poprire pe toate conturile ELCEN, poprirea fiind extinsă şi la clienţii companiei de stat, inclusiv RADET, anunţa compania, care a susţinut că, din această cauză, ar fi putut fi obligată să oprească producţia de energie electrică şi termică începând din 10 septembrie.

În 9 septembrie, Distrigaz Sud a ajuns la o înţelegere cu ELCEN pentru plata eşalonată a datoriilor restante şi anunţa că va ridica poprirea pe conturile companiei de stat, acordul eliminând, pe moment, riscul unor întreruperi în alimentarea cu apă caldă a Capitalei.

Compania ELCEN este controlată de Ministerul Energiei şi produce şi distribuie energie termică şi energie electrică. Este cel mai mare producător de energie termică din România, asigurând aproape 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.

RADET se află în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România. Regia asigură 74% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi companii). 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri