TOP. Cele mai profitabile zece companii românești

Data publicării:
teava groasa

Cinci dintre cele mai profitabile companii desfășoară activități în domeniul energiei. Producătorul de gaze naturale Romgaz, deţinut de stat, este firma cu al doilea profit din România, după austriecii de la OMV Petrom. Este urmat de Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, deţinut tot de stat. Pe locul al şaselea în clasamentul firmelor cu cel mai mare profit găsim operatorul reţelei naţionale de transport al gazelor naturale, Transgaz, şi, imediat după el, Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi.

Paradoxurile economiei românești

Tarifele percepute de Transgaz reprezintă 12% din preţul final plătit de un consumator casnic. În plus, statul reglementează profitul companiilor energetice cum ar fi Transgaz şi Romgaz la cel mult 7,5%. În ultimii ani, marja de profit a acestor companii (care se calculează între cifra de afaceri şi profitul net) a depăşit chiar şi 30%, adică este de peste patru ori mai mare decât cere legea.

Hidroelectrica, a treia cea mai profitabilă companie din România, a obţinut aceste rezultate, deşi este în insolvenţă de trei ani şi produce cea mai ieftină energie din ţară. Cifra de afaceri este cea mai mare din istoria companiei, iar profitul de aproape 1,2 miliarde de lei este tot record absolut, fiind de patru ori mai mare decât profitul din cel mai bun an de până acum - 2010, aproximativ 300 milioane de lei profit.

Nu în ultimul rând, Compania de Autostrăzi are un profit de jumătate de miliard de lei, în timp ce investiţiile pe care le-a făcut în 2014 au fost de 3,8 miliarde de lei.

Topul companiilor cu profit în anul 2014:

1. OMV Petrom - 2,54 mld. lei

2. Romgaz - 1,78 mld. lei

3. Hidroelectrica - 1,15 mld. lei

4. Fondul Proprietatea - 1,02 mld. lei

5. Continental Automotive - 716 mil. lei

6. Transgaz - 610 mil. lei

7. Raiffeisen Bank - 595 mil. lei

8. CNADNR - 523 mil. lei

9. Orange - 517 mil. lei

10. Banca Transilvania - 505 mil. lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri