TOPUL marilor datornici la stat. O firmă din grupul Rompetrol şi cinci companii de stat pe lista restanţierilor 

Data publicării:
BANI EURO - BACKGROUND-2


Cel mai mare datornic este firma Oilfield Exploration Business Solutions, deţinută de KMG International, noua denumire a grupului Rompetrol, controlat de compania petrolieră naţională din Kazahstan. Datoria reprezintă de fapt "creanţa Libia", unul dintre cele mai complicate dosare ale justiţiei româneşti, în care a fost implicat defunctul om de afaceri Dinu Patriciu si se referă la recuperarea banilor investiţi în timpul regimului comunist în exploatări petroliere in Libia. Banii au ajuns în anii 90 la Patriciu, care ulterior a vândut grupul Rompetrol kazahilor, dar nici ei nu vor să plătească datoria.

În momentul de față, dacă Fiscul nu poate obține în totalitate banii din creanța Libia de la compania petrolieră, se va îndrepta, teoretic, împotriva moștenitorilor lui Dinu Patriciu. Oficialii Grupului Rompetrol au confirmat pentru Digi 24 că nu este vorba despre o datorie nouă, ci despre sumele vechi, pentru care grupul este în litigiu cu statul român. Ei au explicat ca Oilfield Exploration Business Solutions este noua denumire a firmei Rompetrol SA şi că grupul Rompetrol este unul dintre marii contribuabili la bugetul României. 

Pe lista marilor datornici la buget, din primii zece restanţieri, jumătate sunt companii deţinute chiar de stat. Cei cinci mari datornici de stat, au în total de dat peste 1,6 miliarde de lei.

După Compania petrolieră privată, Electrocentrale Bucureşti este următorul restanţier pe listă. Cu o datorie de 860 de milioane de lei.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti are 234 de milioane datorie, iar Electrocentrale Constanţa aproape 200.

Complexul Energetic Hunedoara se află pe locul patru între restanţierii companii de stat, cu 176 de milioane de lei.

Iar Poşta Română a strâns aproape 140 de milioane de lei de restanţe.

Firmele private au şi ele sume importante de rambursat. Găsim pe locul trei în topul datornicilor firma Oana Management, cu peste 400 de milioane de lei restanţe la buget.

Oana Management SRL figura şi în luna martie în topul datornicilor la buget. Firma a intrat recent în lista marilor contribuabili, are sediul în comuna Posta Câlnâu (judeţul Buzău) şi se ocupă cu consultanţă pentru afaceri şi management. Firma are un singur angajat, iar fiscul a început procedurile de executare silită.

O ieşire surprinzătoare este însă Compania Naţională A Huilei, care acum trei luni figura ca cel mai mare datornic al statului cu peste 1,2 miliarde de lei restanţe, iar pe lista actualizată astăzi nu mai apare deloc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri