Sari la conținut

Autostrăzi de miliarde, licitate și nu prea

Compania de Drumuri a introdus în documentațiile de licitație ale unor proiecte de autostrăzi, în valoare totală de miliarde de euro, o clauză care crede că îi va permite să nu semneze contracte de execuție chiar și după desemnarea câștigătorilor.

Aceasta în condițiile în care atât Ministerul Transporturilor, cât și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), spun că au scos la licitație și deblocat contracte de autostrăzi cu o lungime totală de 800 kilometri și valorând miliarde de euro.

„Am deblocat până acum proiecte de infrastructură care valorează în total 14 miliarde de euro. Lansăm 800 de kilometri de autostrăzi, cu proiectele pe care deja le ştiţi foarte bine, aş menţiona Autostrada Sibiu-Piteşti (tronsoanele de la capete, loturile 1 şi 5), Centura de Sud a Bucureştiului, tronsonul Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni şi, integral, Craiova-Piteşti”, a declarat săptămâna trecută Răzvan Cuc, după o vizită pe care premierul Mihai Tudose a efectuat-o la Ministerul Transporturilor.

Chichița strecurată în documentații

Toate aceste proiecte, la care se adaugă cel al podului peste Dunăre la Brăila. au însă o mare problemă. Documentațiile conțin o așa zisă ”clauză rezolutorie” care sună astfel: ”AC (Autoritatea Contractantă, adică CNAIR – n.red.) nu va atribui contractul decât în situația în care HG privind indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiție va fi rectificată / actualizată. În lipsa rectificării/actualizării indicatorilor tehnico-economici, aprobați prin HG, AC va aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) din L98/2016”.

Mai precis, clauza spune că dacă un proiect scos la licitație nu va avea indicatori tehnico-economici aprobați de către Guvern, după ce o firmă participantă va câștiga procedura, CNAIR va putea anula licitația fără probleme.

Articolul invocat, respectiv 212 alin (1) lit. c) din L98/2016 spune că o licitație poate fi anulată dacă s-a constatat încălcarea legii. ”Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (...)  c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului”, spune litera de lege invocată de CNAIR

Ori în cazul clauzelor rezolutorii CNAIR interpretează creativ legea. O încalcă din start căci scoate la licitație proiectul fără indicatorii tehnico-economice aprobați de Guvern (obligație care îi revine prin legea finanțelor publice 500/2002), după care, dacă acești indicatori nu sunt aprobați spune că legea nu a fost respectată și anulează licitația.

Clauza va permite companiei să scape de obligativitatea semnării unui contract chiar și după ce firma a participat la licitație și a câștigat. Chichița strecurată în documente nu va ajuta compania să scape de plata daunelor interese, spune Alin Goga, fost jurist în cadrul CNAIR. ”O companie are cheltuieli importante cu participarea la o licitație. Nu îi poți spune după ce a cheltuit sute de mii de euro sau chiar milioane de euro ”ne pare rău”. În Codul Civil este prevăzut dreptul la daune interese iar clauza rezolutorie a CNAIR nu va ajuta compania în acest ssns. Compania va plăti milioane de euro daune”, spune el.

Metoda clauzei rezolutorii deschide porțile corupției. ”Este o clauză ilegală și nulă de drept și aceasta pentru că, chiar dacă aș avea HG, dar nu am finanțare, nu îi dau contractul și anulez licitația? Dacă nu îmi va conveni cine iese vom anula sau vom renegocia șpaga?”, întreabă retoric un inginer din companie, sub protecția anonimatului.

”Pentru a nu pierde banii, un constructor s-ar putea să se vadă nevoit să meargă la Ministerul de Finanțe pentru a ”presa” pe aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru a putea începe lucrarea și pentru a își recupera banii cheltuiți la realizarea ofertei”, spune Alin Goga.

În ultimele luni compania a scos la licitație contracte importante ce au această clauză inclusă. Este vorba de Podul peste Dunăre la Brăila, de două loturi din autostrada Sibiu - Pitești și de toate cele patru loturi ale drumului expres Craiova - Pitești.