Autostrăzi întârziate din cauza disputelor privind traseul

Data publicării:
autostrada lucrari agerpres

Guvernul caută soluţii pentru a reduce birocraţia în cazul proiectelor de autostrăzi. Acum durează ani buni până când se poate circula pe o şosea de mare viteză. Nu doar lucrările se fac greu, problema este că avizele şi autorizaţiile necesare se obţin cu dificultate. Aici vrea Guvernul să vină cu simplificări printr-o viitoare lege. Însă nu doar birocraţia stă în calea şantierelor. De multe ori chiar autorităţile locale pun piedici. De exemplu, autorităţile din Cluj cer schimbarea traseului autostrăzii care trece pe lângă localităţile Nădăşelu şi Mihăieşti.

Localnicii unei comune din Cluj cer schimbarea traseului autostrăzii care trece pe lângă localităţile Nădăşelu şi Mihăieşti, pentru că şoseaua de mare viteză ar tăia satul Şardu în două. Autorităţile locale le dau dreptate.

Noi am cerut să vină la capătul satului. În satul Sînpaul aicea trece şi efectiv se demolează anexele gospădăreşti de aicea de pe uliţa dispensarului. Am cerut să meargă 20-30 de metri mai în sus. La Mihăieşti tot aşa trece foarte aproape de case. Am cerut un pic să mărească distanţa dintre case şi autostradă”, a spus viceprimarul comunei Sînpaul, Augustin Mărdan.

Reprezentanţii Companiei de Drumuri atrag atenţia că au fost depuse deja toate documentele pentru obţinerea avizului de mediu şi a autorizaţiei de construcţie pentru ca drumarul să înceapă lucrările în această primăvară. În plus, constructorul este pe ultima sută de metri cu proiectarea autostrăzii. Dacă traseul se modifică, trebuie reluat întregul proces şi realizate noi exproprieri.

De asemenea, și autorităţile din Hunedoara vor să modifice proiectul autostrăzii Deva - Orăştie. Cer construirea unui nod rutier şi la Sântuhalm. Putem pierde astfel finanţarea europeană, atrage atenţia vicepremierul Sevil Shhaideh.

Şeful Executivului, Sorin Grindeanu vorbeşte de o viitoare lege pentru investiţiile strategice.

Pot să vă dau foarte multe exemple practice în care partea de început, studiile de prefezabilitate, de fezabilitate, eventualele exproprieri, proiectarea - ca să discutăm de lucrări de infrastructură - de multe ori durează mai mult decât execuţia acelei lucrări”, a spus premierul,

O bună parte din timpul pierdut li se poate imputa şi angaţilor Companiei de Drumuri.

Caietele de sarcini prezintă foarte multe neclarităţi, iar proiectanţii şi sau constructorii care licitează sau vor să participe la licitaţie cer tot felul de clarificări”, a explicat vicepreședintele Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea.

Aşa se explică de ce la un an de la pornirea licitaţiilor pentru centurile ocolitoare ale staţiunilor Buşteni şi Comarnic nu avem desemnaţi constructori.

„Contractul se află în perioada de proiectare ce urmează a se finaliza în cursul lunii aprilie 2017. Au fost depuse documentele necesare revizuirii Acordului de mediu necesar obţinerii Autorizaţiei de Construire”, precizează CNAIR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri