După trei ani: Cei zece lilieci de pe autostrada Lugoj Deva vor fi mutați

Data publicării:
actualitatea_autostrada_lugoj_deva_004_46950800

Cei zece lilieci care s-au adăpostit în grota Tunel, localitatea Șoimuș, pe traseul autostrăzii Lugoj-Deva, lotul 4, vor fi mutați.

La aproape patru ani după ce pe traseul lotului 4 din autostrada Lugoj Deva s-a descoperit o grotă în care se adăposteau cel mult zece lilieci, fapt care a frânat realizarea proiectului, s-a descoperit și soluția. Liliecii vor fi mutați, au decis marți autoritățile, Agenția de Protecția Mediului Hunedoara dându-și un acord în acest sens. Agenția a dat un acord pentru ”recoltarea și capturarea” exemplarelor de lilieci și relocarea lor din pestera Tunel din localitatea hunedoreană Șoimuș, în județul Timișoara în peștera Românești.

Este însă inexplicabilă întârzierea cu care s-a adoptat soluția mutării liliecilor. Această soluție a fost prima datră avansată acum 1-2 ani. Întârzierea va da apă la moară constructorului autostrăzii pentru cere despăgubiri Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Deoarece compania a acceptat cu întârziere varianta mutării liliecilor, constructorul autostrăzii, respectiv firma Spedition UMB, ar putea fi îndreptățită să ceară daune companiei. Spedition va putea invoca faptul că a înregistrat costuri suplimentare din cauza soluționării cu întârziere a acestei probleme. Banii primiți suplimentar de constructor nu ar fi de neglijat în condițiilor în care firma constructoare a câștigat licitația la un preț foarte mic față de cel cerut de firmele concurente.

Zece lilieci au blocat autostrada trei ani

Liliecii din peștera Tunel sunt una din cele câteva probleme care au ținut lucrăprile al autostradă blocate. Prima dată prezența lor a fost sesizată în primăvara anului 2014 la doar câteva luni după semnarea contractului de autostradă.

Numărul liliecilor a fost întotdeauna o incertitudine și, se pare, aceștia nu aparțin vreunei specii rare, protejate de lege. Peștera în care s-au adăpostit liliecii ar fi o grotă folosită în trecut de locuitorii satului pentru depozitarea alimentelor.

Încă din octombrie 2014, constructorii au fost anunţaţi de compania de autostrăzi că nu mai pot lucra în zona peşterii. Reprezentanţii unui ONG ecologist au reclamat atunci că vibraţiile produse de utilajele care lucrează în zona localităţii Şoimuş deranjau liliecii din peştera de tip tunel. Reclamanţii nu au venit cu nici o dovadă în acest sens, iar în evidenţele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, habitatul liliecilor nu există. Doar trei lilieci dintr-o specie protejată se adăposteau în grotă, conform specialiştilor care au cercetat-o şi au monitorizat-o pentru un an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri