Sari la conținut

Omul de încredere al lui Liviu Dragnea, în fruntea Companiei de Autostrăzi

Adrian Mlădinoiu, fost aghiotant al șefului PSD Liviu Dragnea și asociat cu fiul liderului PSD, a fost numit în fruntea Companiei de Autostrăzi și Drumuri și se ocupă, printre altele, și de licitații.

Deși ar fi trebuit să aibă un Consiliul de Administrație și un director general numiți în urma unui concurs de selecție, pe baza OUG 109 din 2011 a guvernanței corporative, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este condusă de personaje controversate ce nu au nici în clin nici în mânecă ceva cu infrastructra rutieră și care se disting mai degrabă prin faptul că sunt oameni de încredere ai politicienilor.

Cel mai nou caz este cel al lui Adrian Mlădnoiu, actual secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului (SGG). Mlădinoiu a fost ridicat în acest rang de către fostul premier Sorin Grindeanu, el fiind anterior un simplu ofițer de protecție și șofer al lui Liviu Dragnea.

În urmă cu o lună Grindeanu îl destituia pe Mlădinoiu, la pachet cu alți trei secretari de stat. Plecarea lui Grindeanu și venirea lui Tudose la cârma Guvernului l-a adus înapoi pe Mlădinoiu tot ca secretar de stat. La finele lunii iunie el și-a reluat poziția în SGG.

În afara activității sale guvernamentale, fiind că vorbiom de funcția de șofer al liderului PSD, fie că ne referim la cea de secretar de stat, Mlădinoiu are o relație apropiată cu Valentin Ștefan Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea. Cei doi sunt asociați în firmele Pantofi Lux Ștefan SRL și Romcip, fostă Salcia SA Teleorman.

Adrian Mlădinoiu figurează printre cei șapte membri ai Consiliul de Asdministrație al CNAIR, cea mai înaltă structură de conducere a Companiei. Cu toate că ocupă aceasta funcție de luni bune – spun surse din cadrul companiei- nimeni din cei care ar trebui să îl cunoască nu știe de el. Nici măcar membrii AGA care ar fi trebui să aprobe numirea sa în CA. ”Nu am auzit de el. Nouă ne vin listele cu numele și noi le semnăm”, relatează un membru din Adunarea Generală a Acționarilor (reprezentanții Ministerului Transporturilor) cât de ”solid” este procesul de selecție a membrilor CA CNAIR. Numele lui Mlădinoiu nu este cunoscut nici de unii directori din CNAIR chestionați de Digi24.ro.

În schimb Mlădinou apare pe lista celor care răspund de licitațiile CNAIR. El figurează alături de alte persoane printre cei care zilele acestea răspund de o licitație de achiziție a peste 100.000 de tone de sare de deszăpezire, în valoare de 75,6 milioane lei.

Prezența lui Mlădinoiu, un apropiat al liderului PSD, într-o structură de conducere CNAIR este riscantă atât timp cât Tel Drum, firmă care l-ar avea printre acționari pe Liviu Dragnea pe baza unei scheme cu acțiuni la purtător, a primit mai multe contracte prin negociere directă cu CNAIR, fără licitație.

El se află și în conflict de interese. Potrivit art.84 al Legii nr. 161 din 2003 ”privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței in exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției”, ”funcția de secretar de stat, funcția de subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei functii publice de autoritate, precum și cu exercitarea funcțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-i).”

Litera f)  a art.84 al Legii 161 menționează ca incompatibilitate pentru un secretar de stat ”funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale”.

Adrian Mlădinoiu nu a putut fi contactat luni la SGG, el fiind în concediu de odihnă. Reprezentanți ai Ministerului Transporturilor nu au putut lămuri, luni, misterul prin care Adrian Mlădinoiu, o persoană fără experiență în managementul unei companii importante  și fără cunoștințe în privința lucrărilor de infrastructură, a ajuns la cârma CNAIR.

Potrivit OUG 109 din 2011, conducerea companiilor de stat, printre care și CNAIR, nu ar trebui numită pe baza încrederii pe care o au liderii politici în diferite personaje fără nicio legătură cu lucrările de construite sau întreținere a drumurilor. OUG menționat spune că AGA numește un Consiliul de Administrație pe baza unui concurs public, derulat cu asistență din partea unor firme de resurse umane.

Odată ales Consiliul de Administrație în cadrul acestuia se înființează un Comitet de remunerare, format din câțiva membri, și selecție a unui director general al Companiei care poate fi sau nu membru CA. Aceasta conduce compania pe baza unui contract de management ce include indicatori de performanță. Procedura legală este însă nesocotită cu începere din 2011.

Concursurile lipsesc iar directorii sunt ținuți în funcție pe baza unor interimate prelungite la nesfârșit. Zilele trecute AGA CNAIR a prelungit cu încă patru luni, până în noiembrie 2017, mandatul interimar al lui Ștefan Ioniță la șefia companiei.

În loc să organizeze concurs de management în această perioadă, în urma căruia să aleagă un CA și un director general, Ministerul Transporturilor îl ține pe Ioniță în provizorat, cu toate că este ilegal fiind vorba de un al doilea mandat interimar la șefia CNAIR.

În cazul în care au fost delegate atribuții de conducere a întreprinderii publice către directori, iar postul/posturile de director rămâne/rămân vacant/vacante, consiliul de administrație poate desemna un director provizoriu până la finalizarea procedurii de selecție, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență. Durata mandatului este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni”, spune art.64 din OUG 109.