Restricțiile de pe podul de la Giurgiu se ridică duminică

Data publicării:
„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse
Începe reabilitarea „Podului Prieteniei” Giurgiu-Ruse. Foto: Wikipedia

Restricțiile au loc între orele 7.30 și 12.30, spune șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Cătălin Homor.

Restricțiile sunt impuse de testele efectuate asupra podului, statice și dinamice. ”Este un pod important, nu vrem să facem rabat de la calitate”, a declarat Homor pentru Digi24.ro.

Încercarea în regim static constă în dispunerea pe suprastructura podului a unor convoaie de probă formate din vehicule cântărite în prealabil. Numărul și greutatea vehiculelor de încercare, precum și pozițiile acestora pe structură, se stabilesc astfel încât eforturile și deformațiile produse pe durata încercării să fie aproape de starea de solicitare produsă de convoaiele ce tranzitează podul în mod normal.

Contractul pentru lucrările de reparație la Podul Prieteniei a fost încheiat în luna octombrie a anului 2014 pentru o durată de 16 luni, proiectare și execuție, cu firmele Collini Lavori (Italia) și Tecnic Consulting (România). Valoarea acestora a fost stabilită la 10 milioane de euro. Lucrările trebuiau definitivate în martie anul acesta. Ulterior însă, fără prea multe explicații, închiderea reparației a fost amânată pentru noiembrie 2016. 

Pentru a evita așteptarea la podul Giurgiu-Ruse, se recomandă puncte alternative de trecere a frontierei cu Bulgaria: Calafat (rutier), Bechet (trecere cu bacul), Zimnicea (trecere cu bacul), Călărași (trecere cu bacul), Negru Vodă (rutier) și Vama Veche (rutier).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri