Ştefan Mandachi: Nu mă voi linişti până nu văd autostradă la Suceava

Data actualizării: Data publicării:
stefan mandachi

La ora 15.00, timp de 15 minute, zeci de mii de oameni, din întreaga ţară, s-au oprit din ce făceau ca să le atragă atenţia celor de la putere că România are nevoie de autostrăzi. În acest timp, la Suceava, Ştefan Mandachi, omul de la care a pornit mişcarea #șîeu, inaugura în mod simbolic primul metru de autostradă al Moldovei, înconjurat de aproape 2.000 de oameni. „Nu mă voi linişti până nu văd autostradă la Suceava”, a declarat Ştefan Mandachi.

„Vrem să cuantificăm ce s-a întâmplat zilele astea, a fost în fiecare oraş o reacţie pozitivă.

Voi reveni cu informaţii despre ce vom face.

Nu mă voi linişti până nu văd autostradă la Suceava.

M-am decis să donez acest metru de autostradă unui ONG, să atragem români, să facem din români ctitori ai unei autostrăzi reale.

Ne dorim paşi reali, ăsta a fost un pas simbolic. Putem contribui la crearea unei autostrăzi reale”, a declarat Ştefan Mandachi.

VIDEO. Campania „România vrea autostrăzi”, inițiată de Ștefan Mandachi, are imn oficial

Zeci de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au anunţat că se alătură protestului „România vrea autostrăzi” şi că întrerup activitatea, vineri, timp de 15 minute, la ora 15.00. Tot la ora 15.00, omul de afaceri Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului, a inaugurat, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, primul metru de autostradă construit în Moldova.

Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj protestatarilor care cer autostrăzi, spunând că îi susține.

Mișcarea se bucură însă de sprijin în PSD. Ministrul Finanțelor a anunțat că e și el protestatar. Eugen Teodorovici (PSD) a declarat că va participa la protestul „România vrea autostrăzi”. Sunt și mulți primari PSD care s-au alăturat acestui demers.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri