TAROM ia avioane cu chirie, din vară

Data publicării:
161029_A310_TAROM_RETRAGERE_04_INQUAM_Octav_Ganea

În criză de avioane de luni de zile, TAROM va închiria, din vară, două aeronave. Compania, care a fost nevoită să renunţe la mai multe curse tocmai pentru că nu deţine suficiente aparate de zbor, are pe de altă parte ambiţii mari. Vrea să achiziţioneze alte două aeronave, capabile să treacă Oceanul. TAROM a renunţat la cursele transatlantice acum 14 ani.

Flota companiei aviatice se va înnoi la vară cu două aeronave. Închiriate.

S-au purtat discuţii cu două companii, cu doi actori mari de pe piaţa aeronavelor, urmând ca în cursul acestei săptămâni să finalizăm discuţiile şi cu cel de-al treilea. Spre finalul lunii aprilie vom avea rezultatul”, a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

TAROM zboară în prezent cu 21 de avioane cumpărate în perioada 1993 - 2009: 9 ATR-uri, 4 Airbus şi 8 Boeing. Asta, după ce în toamna anului trecut a tras pe linie moartă două aeronave achiziţionate la începutul anilor 90, prea vechi să mai fie folosite. Cum n-au putut fi înlocuite rapid, compania s-a văzut nevoită să-şi reducă numărul de zboruri.

Până în acest an, TAROM opera o cursă internă spre Bucureşti şi şapte curse externe spre Germania, Spania şi Italia. Lucrurile, însă, se vor schimba odată cu introducerea orarului de vară când doar trei destinaţii externe vor fi deservite de compania de stat, respectiv: Tel Aviv, Torino şi Londra.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, compania TAROM a anunţat că va retrage definitiv de la baza din Iaşi patru rute externe. Este vorba despre Madrid, München, Roma şi Bologna”, a declarat purtătoarea de cuvânt al Aeroportului Internațional din Iași, Elena Troia.

Cursele la care renunţă compania de stat sunt preluate de operatorii low cost. De la Iaşi spre Munchen vor zbura de la jumătatea lunii iunie aeronavele Blue Air. Conducerea aeroportului poartă deja discuţii cu o altă companie aeriană care să preia zborurile spre Madrid.

Însă, TAROM pare că a pierdut deja războiul cu operatorii low-cost. Circa 2,4 milioane de călători au zburat anul trecut cu avioanele TAROM, cu doar 0,6% mai mulţi decât în 2015. Compania aeriană ocupă locul 3 în clasamentul operatorilor din ţara noastră, după Wizz Air şi Blue Air, care au reuşit să vândă anul trecut peste 5 respectiv 4 milioane de bilete.

O parte din eşecul TAROM se trage şi din politica de preţuri, lucru pe care ministrul Transporturilor îl pune în cârca foştilor şefi ai companiei.

„Vreau să văd o adaptabilitate a preţurilor biletelor mult mai bună. Am avut un director comercial care cred că s-a calificat la locul de muncă. Nu cred că a ştiut foarte multe”, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor i-a cerut şefului TAROM să înceapă procedurile şi pentru achiziţia a încă două aeronave, care să poată zbura spre SUA şi China.

„E în discuţii cu un aeroport din SUA unde am reuşit să identificăm un slot şi în acest sens vom acţiona pentru deschiderea rutelor de lung-curier. Dar suntem condiţionaţi de aeronave”, a precizat ministrul.

Din 2008, compania a înregistrat pierderi fără întrerupere. După primele şase luni ale anului trecut, gaura din bugetul companiei era de 29 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri