Trafic restricționat pe unele autostrăzi și drumuri naționale

Data actualizării: Data publicării:
politie zapada fb

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 9:15, a fost redeschis tronsonul Fundulea - Lehliu-Gară al autostrăzii A2, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa (sensul Constanţa - Bucureşti nu a fost închis până la ora 09:15).

Polei cod galben de polei - Guliver GettyImages-1

Din cauza poleiului, traficul rutier rămâne deviat (de la ora ora 5:30) de pe tronsonul Drajna - Lehliu-Gară (km 65-105) al autostrăzii A2 pe DN3A, în ambele sensuri. Ploaia îndepărtează materialul antiderapant şi există risc de producere a unor accidente rutiere.

În judeţul Cluj, pe DN1, pe tronsonul Piatra Craiului - Huedin - Căpuşu Mare, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 10 metri. Pe tronsonul Turda - Cluj-Napoca şi pe autostrada A3, în zona Turda, vizibilitatea scade sub 100 de metri. În condiţii similare se circulă şi în judeţul Timiş, pe DN59 şi DN69.

Ninge abundent în judeţul Vrancea, iar pe partea carosabilă a drumurilor naţionale există porţiuni cu zăpadă (stratul fiind de 3-5 centimetri). Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.

Pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti ninge slab.

Pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti ninge abundent, între kilometrii 14 şi 31 carosabilul este acoperit parţial cu zăpadă, iar între kilometrii 31 şi 68 stratul măsoară, pe alocuri, aproape cinci centimetri. Se acţionează cu utilaje.

În judeţul Brăila se circulă îngreunat, din cauza poleiului, pe DN2B Brăila - Buzău, dar şi pe alte tronsoane ale unor drumuri naţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri