Trei maşini second-hand înmatriculate, la fiecare maşină nouă

Data actualizării: Data publicării:
parc masini ocazie second hand

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în luna octombrie a acestui an a fost de 7.951 de unităţi, în creştere cu 5,1% faţă de aceeaşi lună din 2015, dar numărul automobilelor second hand a fost de peste trei ori mai mare, 27.954 de unităţi, în urcare cu 13% faţă de octombrie 2015, potrivit datelor publicate marţi de Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), scrie News.ro.

parc masini ocazie second hand

Cumulat pe primele zece luni ale acestui an, numărul automobilelor noi înmatriculate a crescut cu 17,9%, la 75.943.

Piaţa second hand a crescut cu 22,8% în aceeaşi perioadă, până la 250.813 unităţi.

Dacia continuă să domine piaţa maşinilor noi, cu 2.548 de unităţi înmatriculate în octombrie 2016, în scădere uşoară, cu 0,7%, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior.

Marca autohtonă este urmată în clasament de Skoda, care a vândut 846 de unităţi (+5%), Volkswagen - cu 671 de unităţi (+6,9%) şi Renault, cu 566 de unităţi vândute (+41,2%).

Datele DRPCIV arată, totodată, că printre mărcile mai rare înmatriculate în octombrie s-au numărat Smart, cu 8 autoturisme, Subaru (7), BMW I (5) Mercedes-AMG (3), Alfa Romeo şi Tesla, fiecare cu câte două maşini vândute, respectiv Bentley, Chevrolet, Ford-CGN-Technik, Maserati şi Ssangyong - câte un exemplar vândut.

În primele zece luni ale anului, Dacia a vândut 22.236 de unităţi, cu 5,3% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Brandul românesc este urmat de Skoda (7.057, +18,3%), Volkswagen (6.462, +8,57%), Renault (5.598, +52,6%) şi Ford (5.300, +15,34%).

În luna analizată, au fost înscrise în circulaţie 7.951 de autoturisme noi, cu 5,1% mai multe comparativ cu octombrie 2015, 1.652 autovehicule de transport mărfuri, în creştere cu 3,6%, 916 remorci (+12,8%), 275 semiremorci (-15,4%), 165 de mopede şi motociclete (+91,9%), 72 autobuze şi microbuze (-69%) şi 8 tractoare (-20%).

Parcul auto naţională a crescut anul trecut cu 5,2% faţă de 2014, până la 6,6 milioane de unităţi. Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finalul anului trecut, aproximativ 2,5 milioane aveau o vechime mai mare de 12 ani.

Cele mai multe maşini aflate în circulaţie în România, în număr de 3,4 milioane, au motoare Diesel.

În ciuda creşterii accelerate a înmatriculărilor din ultimii ani, România rămâne ţara membră a Uniunii Europene cu cea mai mică densitate a automobilelor raportată la populaţie.

Datele europene arată că România este pe ultimul loc în clasamentul european în ceea ce priveşte numărul de vehicule pentru pasageri la mia de locuitori, cu 264 de maşini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri