Tranzacţiile cu proiecte imobiliare în România au crescut cu 80% în primul semestru

Data publicării:
shopping center sibiu

Bucureştiul conduce pe piaţa locală, atrăgând 48% din tranzacţiile finalizate, urmat de Sibiu cu 28%, potrivit datelor companiei de servicii profesionale în domeniul imobiliar JLL, informează News.ro.

În primele şase luni ale acestui an fost făcute atât tranzacţii care au vizat achiziţii de proiecte, cât şi unele care au au avut ca obiect preluarea controlului integral a unor co-proprietari asupa unor proiecte.

”Bucureştiul a atras aproape 48% din volumul investiţiilor, dar de asemenea, am fost martorii primei tranzacţii semnificative de după 2008 din afara Bucureştiului, în Sibiu”, arată sursa citată.

Volumele au fost echilibrate din punct de vedere al segmentelor de piaţă între retail (45%) şi birouri (38%), în timp ce sectorul industrial a atras 17% din tranzacţii.  De menţionat, că 8% din volumul tranzacţiilor reprezintă preluarea unei clădiri de birouri de către banca finanţatoare.

Cea mai mare tranzacţie înregistrată în prima jumătate a anului a fost achiziţia Sibiu Shopping City (foto) de către NEPI de la ARGO pentru 100 milioane de euro. O altă tranzacţie notabilă este consolidarea poziţiei GTC în complexul City Gate prin achiziţia participaţiei de 40% deţinută de Bluehouse în proiect.

Randamente bune în România

”Previziunile macroeconomice pentru România par pozitive, cu o prognoză privind creştere economică care a fost menţinută la 4,2% chiar şi după rezultatul referendumului din Marea Britanie. Acest lucru ar trebui să facă din România unul dintre performerii din Europa în 2016”, consideră consultantul departamentului de cerctare din cadrul JLL România, Andrei Drosu.

Având în vedere disponibilitatea de proiecte de bună calitate (în special birouri) care vor apărea pe piaţă în următoarele 12 luni şi menţinerea unei diferenţe importante între randamentele oferite de România, pe de o parte, şi Polonia sau Cehia, pe de altă parte, investitorii ar trebui să profite de avantajele condiţiilor curente şi să îşi întoarcă atenţia spre România şi spre produse mai bine poziţionate pe piaţă, adaugă el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri