Tudose: Nu se desființează Pilonul II de pensii

Data publicării:
8 BANI LEI

Premierul Mihai Tudose spune din nou că că Pilonul II de pensii nu se va desființa. Declarația vine după ce ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că va cere date privind modul cum este gestionat acest fond.

Nu se desfinţează Pilonul II de pensii. Ceea ce ştiu că face doamna ministru este o analiză asupra gestionării acestor bani, fiindcă tot a ieşit în discuţie acest Pilon II. El este gestionat într-un fel, să vadă Guvernul, să vadă doamna ministru şi noi toţi apoi cum este gestionat acest fond: ce se întâmplă cu acei bani, unde sunt investiţi, cât costă gestionarea acelor bani. Rezultatele vor fi făcute publice”, a spus premierul.

Olguța Vasilescu a anunțat că Guvernul face o analiză a modului în care au fost administrate, timp de 10 ani, sumele intrate în Pilonul II de pensii și că informaţiile urmează să vină de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Am cerut ASF date despre pilonul II de pensii, nu aş vrea să se sperie absolut nimeni, nu este vorba nici de naţionalizare, nici de desfiinţare, dar vrem să ştim care a fost formula de calcul şi vrem să facem o comparaţie între cei care au cotizat practic cu aceeaşi sumă la sistemul de stat şi cu aceeaşi sumă la pilonul II de pensie, să vedem dacă şi pensia care le este calculată va fi similară cu ceea ce oferă statul. Dacă este în plus, este chiar foarte bine, dacă este în minus, o să vedem toate datele. Cert e că va trebui să le prezentăm cu siguranţă şi celor care beneficiază de acest sistem de pensie, este vorba de cei care în 2010 aveau sub vârsta de 35 de ani şi care au fost obligaţi de stat să cotizeze la alte piloane de pensie”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...