Sari la conținut
News Alert

Turkish Airlines, cu ochii pe TAROM

Într-o primă fază, TAROM şi Turkish Airlines vor să colaboreze ca parteneri comerciali. Acordul vizează preţuri mai mici la bilete şi operarea în comun pe unele destinaţii. Potrivit unor surse, oficialii turci ar fi interesaţi însă şi de preluarea unui pachet de acţiuni.

Vom discuta frecvenţele zborurilor, vom discuta despre destinaţii şi activităţi conexe. Ne vom dezvolta relaţiile de afaceri cu Turkish. În ceea ce priveşte o eventuală achiziţie de către Turkish, la asta trebuie să lucreze Guvernul”, a declarat Christian Heinzmann, directorul general al TAROM.

Cert este că grupul turc ar avea bani pentru a investi la TAROM. Derulează afaceri anuale de 11 miliarde de dolari şi are un profit net de 845 de milioane de dolari.

„Dacă totuşi se va întâmpla, va fi un fapt îmbucurător pentru TAROM, care ar mai avea o gură de aer pentru un timp”, spune Nicolae Demetriade, fost director în TAROM.

Premierul a căutat investitori pentru TAROM şi în vizita făcută în Golful Persic, la începutul acestei luni.

Am discutat și la nivel politic cu CEO-ul de la Qatar Airways, vom discuta la nivelul cel mai înalt cu conducerea Emirates şi Etihad”, afirma premierul, la începutul acestei luni.

Companiile vizate sunt cu mult peste TAROM. Emirates, de exemplu, are un profit de 1,2 miliarde de dolari, iar Etihad are venituri de peste 17 ori mai mari decât compania românească. Dacă ne raportăm la Qatar Airways, TAROM are de trei ori mai puţine destinaţii şi de 10 ori mai puţini pasageri.

Cea mai mare problemă a TAROM o reprezintă pierderile companiei, chiar dacă în ultimii ani acestea s-au mai redus.

Acum doi ani pierderile erau de 300 milioane de lei, iar astăzi sunt de puţin peste 100 de milioane de lei. Estimările sunt că vom fi pe zero în 2016”, apreciază Christian Heinzmann.

Costurile mari de operare vin mai ales din diversitatea prea mare a flotei. 23 de aeronave în total, de la trei producători: Airbus, Boeing şi ATR. În plus, TAROM are mari probleme în a-şi umple avioanele. Gradul mediu de ocupare e de numai 66%.

Anul trecut, TAROM a transportat peste 2,3 milioane de pasageri, în creştere cu 6% faţă de anul precedent, dar încă sub potenţial.  

Pierderi pentru TAROM

Situaţia TAROM nu este deloc bună, compania aeriană merge pe al optulea an de pierderi. Asta deşi s-a încercat revigorarea operatorului aerian prin restructurări şi management privat. În perioada de criză, TAROM a acumulat pierderi de peste 1 miliard de lei. De altfel, ministrul transporturilor, Ioan Rus, recunoştea recent că TAROM este singura companie din portofoliul ministerului pe care îl conduce, care are „probleme mari”.

Anul trecut, compania a înregistrat pierderi de aproape 120 de milioane de lei, iar în 2015, minusul ar putea fi de 9 milioane de lei.

Pierderile TAROM

2008 - 6,31 mil. lei

2009 - 234,72 mil. lei

2010 - 332.53 mil. lei

2012 - 230,61 mil. lei

2013 - 130,16 mil. lei

2014 - 115-120 mil. lei

2015 - 9 mil. lei  (estimări).