Un lanţ străin de magazine va comercializa alimente fabricate în România

Data publicării:
alim

Siropurile de fructe produse de Ion Niculescu ajung în 80 la sută din hipermarketurile de la noi, unde sunt vândute sub marca proprie a acestora. Toată lumea are de câştigat.

Ion Niculescu, producător de siropuri: E clar - costuri mai reduse pentru că livrăm la un depozit logistic şi de acolo dânşii îşi împart marfa la magazine”.

În plus, Ion Niculescu e unul dintre cei zece producători români care reuşeşte să-şi vândă marfa şi în străinătate, prin intermediul unui mare lanţ de magazine.

Tiberiu Daneţiu, directorul de marketing al unui lanţ de hipermarketuri: „Am demarat un proiect pilot cu Italia, urmând ca anul viitor să ne extindem la 3 ţări şi la 100 de furnizori producători români”.

Pe lângă Italia, alimentele „made in România” vor ajunge şi în rafturile supermarketurilor din Franţa şi Luxemburg.

Frederic Bellon, directorul unui lanţ de hipermarketuri: „Aproximativ 60 sunt fabricate de la A la Z, înseamnă că 60% aproximativ, de la ingrediente până la raft, sunt făcute aici în România”.

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii: „Să încercăm să nu mai exportăm materie primă, aşa cum se întâmplă în această perioadă: grâu, porumb. Exportaţi produse cu valoare adăugată!”.

Şi alţi retaileri au lansat programe pentru producătorii români. O parte dintre ei cumpără legume şi fructe din diverse zone ale ţării, alţii au mărci create special pentru alimentele româneşti. Anul trecut, peste 200 de producători români din regiunea de sud a ţării au livrat 10.000 tone de legume şi zarzavaturi marilor reţele de magazine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri