Sari la conținut

Un miliard de lei făcut din joacă

Piaţa românească a jucăriilor a crescut cu 60% în ultimii cinci ani, iar în 2015 a depăşit pragul de un miliard de lei. Jucăriile tradiţionale sunt cele care generează cele mai mari încasări. Însă jocurile video şi consolele pe care rulează au acaparat în ultimii ani o felie din ce în ce mai mare a acestei pieţe care continuă să fie dominată de importuri. Barbie sau Spiderman se numără printre personajele preferate de copii.

Piaţa jucăriilor a avut în ultimii ani o evoluţie care l-ar face invidios chiar şi pe calul lui Harap Alb. În ultimii cinci ani vânzările au crescut cu nu mai puţin de 60% şi numai anul trecut a fost înregistrat un salt de nouă procente. Astfel încasările vânzătorilor de jocuri şi jucării au ajuns în 2015 la un miliard de lei, arată un studiu Euromonitor citat de Ziarul Financiar.

Transformarea în bine a acestei pieţe a venit ca urmare a creşterii nivelului de trai. Ca să profite de cererea în creştere, magazinele specializate pe vânzare jucăriilor şi-au extins acoperirea geografică şi au ajuns să fie prezente în tot mai multe oraşe de provincie. În plus, jucării pot fi cumpărate acum şi din supermarketuri, librării sau magazine de electronice.

Mai ales că piaţa jucăriilor nu se rezumă doar la maşinuţe şi păpuşi. Aşa-numitele jocuri de societate, precum Monopoly sau Activity au cunoscut o creştere în popularitate în ultima perioadă. În paralel, jocurile video şi consolele capabile să le ruleze au avut anul trecut vânzări cu 13% mai mari decât în 2014. Este o creştere de două ori mai rapidă decât cea a jucăriilor tradiţionale.

Însă cu toate că pierd teren, jucăriile şi jocurile tradiţionale continuă să aibă vânzări în creştere, care au ajuns la 640 de milioane de lei anul trecut şi o cotă de piaţă aproape dublă faţă de jocurile video ale căror încasări s-au ridicat la 372 de milioane de euro în 2015.

Însă indiferent de tipul jocurilor şi jucăriilor, străinii sunt cei care fac legea. Analiştii Euromonitor spun că pe piaţa din România cele mai mari vânzări sunt generate de mărcile internaţionale. Jucăriile care poartă marca Disney sunt foarte populare. La fel şi cele care au legătură cu multitudinea de filme cu supereroi lansate în ultimii ani. De altfel, drepturile asupra personajelor Marvel, cum ar fi Spiderman, sunt controlate indirect tot de Disney. Vânzări bune au şi păpuşile Barbie vândute de americanii de la Hasbro, precum şi cuburile mărcii daneze Lego.

Cele mai recente date disponibile arată că aproximativ 90% dintre jucăriile vândute în România sunt de import, în condiţiile în care producţia locală s-a prăbuşit după revoluţie sub presiunea concurenţei. Jucăriile produse în China au avut avantajul preţului, iar cele vândute sub mărci occidentale, multe dintre ele asamblate tot în Asia, beneficiază de un marketing mai agresiv.