Sari la conținut
News Alert

Unde se găsesc creditele ipotecare cu cele mai mici avansuri

Încă din timpul dezbaterilor pentru adoptarea Legii Dării în Plată, băncile au început să crească avansul cerut pentru creditele ipotecare, la 30%-35%, iar treptat majoritatea băncilor a anunţat modificări de avans sau de grad de acoperire a creditului cu garanţii, potrivit unei analize a brokerului de credite finzoom.ro.

În prezent sunt câteva bănci care practică un avans de doar 20% în cazul unui credit ipotecar în lei. Acestea sunt OTP Bank, Patria Bank şi Banca Comercială Feroviară (pentru creditele acordate în lei cu valoare mai mică de 350.000 lei).

Sunt însă şi bănci care nu au modificat avansul solicitat prin lege, de minim 15% pentru creditele în lei. Băncile care mai practică în prezent un avans de 15% sunt: Credit Agricole, Libra Internet Bank, Credit Europe Bank.

Există însă și credite cu avans zero. Acestea sunt acele bănci care au venit imediat cu soluţii alternative pentru avans. Acestea practică un avans zero în situaţia în care garanţia este pusă şi pe un alt imobil (aflat sau nu în proprietatea solicitantului de credit). Creditul pentru Locuinţă de la Leumi Bank sau Creditul pentru Investiţii Imobiliare, oferit de ING Bank, sunt astfel de produse de creditare.