Sari la conținut

Volksbank pregăteşte un program de refinanţare a creditelor în franci elveţieni la un curs preferenţial

Volksbank ar putea scăpa şi de procesle lungi care i-au stricat şi imaginea când oferă un curs cu mai mult de o treime mai ieftin. Clineţii ar avea rate mai mici, însă la un calcul destul de simplu iese că de fapt a plătit degeaba până acum. Are de dat şi de refinanţat un credit în lei sau în euro la fel de mare sau mai mare decât cel luat iniţial.

Dupa ce Volksbank a fost reclamată de clienţii care susţin că au fost momiţi cu dobânzi mici la contractarea împrumuturilor în franci elveţieni, banca ar putea pregati o ofertă care să-i împace pe clienţi şi eventual să-i stingă litigiile din instanţe. Ar exista şi un nume pentru acest adevarat desant - operaţiunea Iceberg. Oficialii băncii nu au dorit să comenteze dar deja s-ar fi pregătit şi oferta.

În cazul unui credit de 100.000 de franci pe 25 de ani, clientul Volksbank plateşte lunar echivalentul în franci a 2.672 de lei. Dupa refinanţarea creditului în lei, ar avea o rata lunara de 1.446 de lei. În cazul refinanţării în euro, clientul ar ramâne cu o rata ceva mai mare, de 354 de euro, adică 1.565 de lei.

Marea problemă a refinanţării unui credit scăpat de sub control din cauza costurilor venite din deprecierea cursului, iar cele în franci elveţieni se încadrează în această categorie, este ca s-au achitat mulţi bani degeaba. Şi nu e doar cazul creditelor de la Volksbank, ci din toata piaţa.

De pildă, un credit în franci elveţieni echivalentul a 100.000 de euro luat în urmă cu şapte ani de la o bancă oricare, ar fi scăzut pâna acum foarte puţin. Atunci, acei bani însemnau aproape 350.000 de lei. În şapte ani, clientul ar fi plătit circa 12% din soldul principal al creditului, restul au fost dobânzi. Dacă ar face refinanţare, acum ar avea de dat înapoi circa 147.000 de franci elveţieni. În lei, chiar la cursul de 2,38 de lei la care se presupune ca va face Volksbank refinanţarea, ar însemna aproape 350.000 de lei. Adică suma în echivalent lei de la momentul contractării creditului, în 2007. Acesta este un caz. În funcţie de maturitatea creditului, de nivelul ratei, sumele pot varia uşor faţă de valoarea iniţialî a creditului atunci când e convertit în lei. Chiar şi în oferta Volksbank, valoarea refinanţării în lei ar fi de circa 200.000 de lei la un credit iniţial de 100.000 de franci. Este o suma care se întâlneşte cu cursul iniţial al creditului, la acordarea din 2008.

Scade rata, dar se pierd 6-7 ani de plăţi pentru că soldul se întoarce la cât a fost. Sunt bani pierduţi. Pentru cei care au credite în franci elveţieni, salvarea poate veni doar din curs, adică să se depreciezeze. Ar trebui însă ca economia mondială să aibă ritm accelerat de dezvoltare, să existe oportunităţi, astfel încât investitorii să-şi asume riscuri şi să plece de pe franc. Însă prognozele sunt pentru o perioada grea cu creşteri mici.

Volksbank este banca cu cele mai multe procese deschise de clienţi şi, în acelaşi timp, banca cu o rată forte mare de nepeformante, raportat la portofoliu. Deja a vândut credite neperformante de aproape 500 de milioane de euro şi, în perspectivă, se pregăteşte şi vânzarea băncii. Grupul austriac trebuie să renunţe la divizia din România în următorii ani.   

Pe aceeași temă