Sari la conținut

A început exodul băncilor din Marea Britanie. Directorii a cinci giganți anunță relocarea operațiunilor până în 2018

Marea Britanie a eșuat să convingă marii giganți bancari din țară că poate obține o înțelegere avantajoasă cu Uniunea Europeană în vederea Brexitului. Executivii celor mai mari cinci bănci din Marea Britanie au declarat pentru Reuters că negocierile Regatului Unit pentru a părăsi Unijnea Europeană vor avea loc, cel mai probabil, mult mai târziu decât era anticipat, așa că instituțiile bancare au început deja să își relocheze o parte din operațiuni.

marea britanie

Foto: Shutterstock

Guvernul britanic a eșuat lamentabil în a se consulta cu afaceriștii pe tema Brexitului, iar acum ar putea fi deja prea târziu, mai notează Reuters. "Data la care ne doream o înțelegere legată de această tranziție a trecut", a afirmat un executiv al unei bănci internaționale cu sediul în Regatul Unit, adăugând că a luat deja decizia de a muta sute de posturi în alte state europene, indiferent de ce va face guvernul britanic.

Ministrul britanic de Finanțe Philip Hammond a declarat, săptămâna trecută, că Marea Britanie ar trebui să se lupte pentru a obține o înțelegere avantajoasă pentru businessuri. Însă James Bardrick, șeful băncii americane Citi, susține că guvernul s-a mișcat prea încet în negocierile cu UE, iar băncile vor fi pregătite să părăsească Marea Britanie în septembrie 2018.

"Au fost prea multe discuții și nicio acțiune concretă. Mă tem că este prea târziu acum", a spus Bardrick.

Executivii băncilor spun că este posibil să dureze mai mult de 18 luni pentru a-și reloca sediile, întrucât este nevoie de timp pentru a construi clădiri noi, a obține autorizații de funcționare, a angaja sau a reloca angajați și a construi un capital în țările membre UE.

Directorul uneia dintre cele mai mari bănci britanice a declarat pentru Reuters că a fost supus unor presiuni din partea angajaților pentru a elabora un plan de contingență și că acesta va fi gata până la finalul verii.

Și Mark CArney, guvernatorul Bank of England, a avertizat în trecut că băncile vor fi nevoite să își relocheze activitatea în alte țări.