Achitat, după 23 de ani în celula condamnaților la moarte

Data publicării:
nick yarris

Nick Yarris  a petrecut 23 de ani în celula condamnaților la moarte, în Statele Unite, după ce o eroare judiciară a stabilit că el ar fi vinovat de violarea și uciderea unei tinere. Abia când a cerut executarea pedepsei, când a renunțat să mai lupte pentru recurs, un test ADN l-a dezincriminat. 

nick yarris in jail

 

sursa- BBC, din arhiva personală a lui Nick Yarris, în 1988

"Chiar cred că aflându-mă vreme de 22 de ani în celula morții, viața mea a fost salvată", a povestit Nick Yarris într-o emisiune a BBC de zilele trecute.  S-a născut într-o familie cu șase copii în suburbiile Philadelphiei și este singurul supraviețuitor din familie și dintre toți prietenii din copilărie. Toți, a spus Yarris în emisiunea BBC, au murit de supradoză, în accidente de mașină sau din cauza violenței. El a ieșit viu. Din celula morții.

Celula morții este locul din închisorile de maximă siguranță din Statele Unite unde sunt ținuți cei care au primit pedeapsa capitală. În deplină singurătate, deținuții nu pot vorbi cu nimeni, primesc mâncarea fără să vadă sau să intre în contact direct cu vreo persoană, comunicarea se face doar prin scris, iar toate cele de trebuință trebuie să le încapă în doi saci de hârtie.

death row

sursa - BBC. O celulă a morții în Pennsylvania

Cu toate acestea, Yarris a fost bătut atât de crunt de paznicii închisorii încât a făcut desprindere de retină.

"Cel mai greu este să rămâi o persoană decentă, atunci când toţi din jurul tău te rănesc într+un fel sau altul", spune Yarris. Ce a făcut în celula morții 22 de ani? S-a pregătit pentru declarația finală la care ai dreptul înaintea execuției.Vroia să fie limpede și să-și explice nevinovăția. Iar pentru asta a început să studieze. 

Educația lui a însemnat și câte două-trei cărți pe zi, în special de drept, pentru a găsi o cale de atac a sentinței, dar și de psihologie și psihiatrie. Simțea nevoia de psihiatru pentru a-și menține mintea întreagă, dar un astfel de tratament nu le este pus la dispoziție condamnaților la moarte. A citit în cărți și și-a aplicat singur terapiile. După ce a ieșit din închisoare, a continuat terapia, tot fără medici.

Cum a trăit 23 de ani gândindu-se că săptămâna viitoare va fi executat? Așa i-a trăit pe primii 22 de ani. Credea cu-adevărat, iar după primii trei ani i-a trecut furia.

 

Crescuse în Philadelphia, iar la vârsta de șapte ani un adolescent l-a bătut cu sălbăticie, cu traume pe creier, și l-a violat. A intrat într-o spirală a neîncrederii în sine iar la 20 de ani era dependent de droguri și de alcool.  Le părea tuturor un retardat. Poliția îl considera suspectul de serviciu și, la 20 de ani, a fost acuzat, între altele, de încercare de răpire și ucidere a unui ofițer de poliție, acuzație de care a fost achitat. În timpul procesului, disperat să iasă din închisoare, le-a spus polițiștilor că știe cine a ucis-o pe Linda Mae Craig, o femeie pe care nu o cunoscuse niciodată, dar despre care citise în ziare.

Le-a spus polițiștilor că ar fi vorba despre un bătrân cu care trăise o vreme și pe care-l credea mort. Spera că, până se prindeau polițiștii că au fost păcăliți, să iasă totuși din închisoare. Evident, anchetatorii n-au mai respectat învoiala când s-au simțit mințiți și l-au acuzat pe el de uciderea Lindei Mae Craig.

În 1982 a primit sentința. A ispășit-o în închisorile din Pennsylvania. Din 1989 până în 2003 nu a atins niciun om. În 1988 a fost primul condamnat la moarte din SUA care a cerut test DNA . "În 2002 eram pregătit de execuţie şi am cerut întreruperea tuturor procedurilor de recurs pe care le înaintasem, astfel ca sentinţa să fie pusă în aplicare", povesteşte Nick Yarris. Abia atunci, un judecător a mai cerut teste ADN, care, în sfârșit, s-au făcut, au fost elocvente și au arătat că în mașina și pe hainele victimei erau urme lăsate de doi bărbați necunoscuți poliției.

nick yarris

sursa- BBC. Nick Yarris în libertate

După 2003, nu au fost găsiți autorii crimei. Nick a fost eliberat și s-a mutat în Marea Britanie. Călătorește mult, are un copil și ține prelegeri în toată lumea despre abolirea pedepsei cu moartea și despre supraviețuirea în celula morții vreme de 22 de ani.

 

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri