Ambasadoarea SUA la ONU, avertisment către comunitatea internațională: Vom avea de-a face cu o a doua Coree de Nord

Data actualizării: Data publicării:
160720_IranDealedit-1250x650

Iranul riscă să devină următoarea Coree de Nord dacă acordul nuclear nu este modificat, a avertizat marți ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, enumerând argumente care permit Washingtonului să pună la îndoială acest text major, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Donald Trump trebuie să decidă până la jumătatea lunii octombrie dacă va „certifica" sau nu în fața Congresului că Teheranul respectă termenii Acordului de neproliferare din 2015 dintre cele două țări și alte cinci mari puteri (Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania). Președintele american trebuie să repete acest demers la fiecare 90 de zile și, deși a promis, înainte de alegerea sa în funcția supremă în stat, să „rupă” acordul nuclear, el l-a validat de două ori.

Dar următoarea scadență este în special așteptată, în contextul în care Washingtonul a denunțat de mai multe ori acțiunile Iranului în ultimele săptămâni.

Nikki Haley, în prima linie pe acest subiect, s-a abținut să spună ce va decide Donald Trump. Dar „dacă s-ar decide să nu-l certifice, el ar avea motive întemeiate pentru a face acest lucru", a declarat ea într-o intervenție la o dezbatere organizată de think tank-ul American Enterprise Institute din Washington.

„Liderii iranieni vor să folosească acordul nuclear pentru a lua lumea ostatică", a afirmat ambasadoarea SUA la ONU. „Dacă vom continua să spunem 'ne vom ocupa de aceasta mai târziu' vom avea de a face cu următoarea Coree de Nord", a avertizat ea.

Haley a spus că trebuie văzută „imaginea de ansamblu" și nu „separat, fiecare piesă a puzzle-ului", menționând că respectarea de către Teheran a limitelor tehnice de îmbogățire a uraniului și ale centrifugelor nu sunt suficiente pentru a certifica acordul nuclear.

În acest tablou, ea a prezentat într-o trecere în revistă cronologică detaliată toate motivele istorice pentru care Statele Unite manifestă precauție față de regimul iranian.

De asemenea, Haley a subliniat că acordul este imperfect în viziunea administrației președintelui Donald Trump, întrucât nu pune capăt programului nuclear iranian și nu pot fi efectuate inspecții internaționale la siturile militare iraniene.

Un alt „defect major" vizează consecințele unei încălcări iraniene: „fie mare sau mică", textul prevede doar revenirea la sancțiunile împotriva Iranului, care au fost ridicate în temeiul acordului din 2015, și „dacă sunt reimpuse sancțiunile, Iranul este eliberat de toate angajamentele sale", a indicat Haley, deplângând această formulare a textului.

„Pentru susținătorii acordului, totul în relația noastră cu regimul iranian trebuie să fie subordonat salvării acordului", a spus ea, regretând faptul că „încălcările" repetate ale altor angajamente ale Teheranului în afara programului nuclear (rachete balistice, sprijin pentru terorism, destabilizare regională) sunt trecute sub tăcere.

Pentru a da asigurări aliaților, în special europeni, care doresc să păstreze acordul, Nikki Haley a subliniat în cele din urmă că necertificarea acordului de către Donald Trump nu va însemna retragerea imediată a SUA din acest acord cu Iranul.

Conform legislației americane, dacă se alege această cale, președintele va informa Congresul „fie că administrația consideră că Iranul încalcă acordul, fie că ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului nu este nici potrivită și nici adecvată în fața atitudinii regimului, fie că ridicarea sancțiunilor nu este în interesul securității naționale a Statelor Unite", a explicat ea. „Congresul ar avea la dispoziție 60 de zile pentru a decide dacă reînnoiește sancțiunile împotriva Iranului", ocazie pentru a avea o „dezbatere" cu privire la problema iraniană, a spus Haley.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri