Arestări în masă în Italia. Cel mai puternic clan mafiot din lume, vizat

Data publicării:
carabinieri-cacciatori

Rețineri în masă în Italia. 114 membri ai organizației ’Ndrangheta au fost arestați de către forțele carabiniere, în una dintre cele mai mari operațiuni împotriva celui mai puternic clan mafiot din lume.

Mai multe de 1.000 de carabinieri au luat parte, marți, la ampla operațiune anti-mafie, asistați de elicoptere și de câini de poliție, informează The Australian.

Potrivit biroului de presă al carabinierilor, au fost vizate mai mult de 20 de familii de mafioți din partea estică a Calabriei, „cartierul general” al clanului ’Ndrangheta.

Arestările vin la două săptămâni distanță de la prezentarea raportului anual al procurorului italian anti-mafie Franco Roberti. În raportul său, Roberti scrie că tentaculele organizației ’Ndrangheta s-au extins în toate sferele societății italiene, având deja „fortărețe” și în state precum Germania, Canada, SUA și Australia.

Recent, cotidianul britanic The Guardian a intrat în posesia unor informații despre un „traseu migrator” al mafiei siciliene, care se confruntă cu probleme financiare în Italia, spre Germania.

Condițiile economice nefavorabile din sudul Europei și campaniile împotriva crimei organizate derulate de Guvernul italian determină clanurile mafiote siciliene să se reorienteze pe harta europeană a afacerilor.

În această ordine de factori, Germania pare a fi „paradisul promis” spre care își îndreaptă privirile mafia siciliană în căutare de noi oportunități de business.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri