Sari la conținut

Autorităţile turce, acuzate de blocarea accesului la Wikipedia

Activiştii acuză că auotrităţile turce au blocat complet sâmbătă dimineaţă accesul utilizatorilor din ţară la enciclopedia online Wikipedia. Niciun reprezentant guvernamental nu a prezentat până în acest moment un motiv pentru blocarea Wikipedia, scrie BBC citat de News.ro.

Wikipedia PIC

Grupul ”Turcia Blochează” a detectat în jurul orei locale 8.00 (8.00 ora României) blocarea accesului în toate limbile la enciclopedia online Wikipedia.

”Pierderea disponibilităţii este consistentă cu filtrele utilizate pentru a cenzura conţinut în ţară”, au anunţat activiştii de la ”Turcia Blochează”.

Utilizatorii au primit un mesaj că nu vor putea să acceseze site-ul atunci când au folosit furnizori de internet din Turcia.

Anterior, activiştii au acuzat autorităţile turce de blocarea accesului la reţele sociale precum Twitter sau Facebook.

Guvernul de la Ankara a negat în trecut că ar bloca anumite site-uri, aruncând vina pe creşterea traficului pe internet în timpul atentatelor sau chiar a alegerilor prezidenţiale din Turcia.