Sari la conținut

Aventură incredibilă pentru un tânăr în vacanță la Marea Neagră

Aventură incredibilă, pentru un ucrainean de 19 ani, aflat în vacanţă la Marea Neagră.

Tânărul se relaxa pe o saltea gonflabilă, în largul unei staţiuni ucrainene, la Marea Neagră. La un moment dat, l-a luat somnul, dar şi curentul marin, aşa că s-a trezit că plutește în derivă. A durat trei zile, timp în care a fost purtat pe o distanţă de 64 de kilometri.

Până la urmă, a fost salvat de paza de coastă rusească, chiar în largul peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Rusia. Potrivit presei ruse, ucraineanul era epuizat fizic, deshidratat şi suferea de insolaţie. A fost transportat la un spital din Crimeea, unde a fost tratat şi stabilizat, după care va fi trimis înapoi acasă.