Concluzia a 4 zile de negocieri intense la Bruxelles: 1,2 milioane de britanici din UE și-ar putea pierde un drept fundamental

Data publicării:
brexit
Foto: Gulliver/GettyImages

Britanicii care locuiesc în țări ale Uniunii Europene ar putea pierde dreptul de a se muta într-o altă țară membră UE, după Brexit - aceasta este una dintre concluziile cu cel mai mare impact de la finalul negocierilor de la Bruxelles, relatează The Guardian.

brexit
Foto: Gulliver/GettyImages

Aproximativ 1,2 milioane de britanici locuiesc în țări din Uniunea Europeană, iar după Brexit, există posibilitatea ca aceștia să nu se mai poată muta în altă țară membră UE, ci să aibă de ales între două opțiuni: fie rămân în țara în care locuiesc, fie se întorc în Marea Britanie.

Oficialii europeni s-au declarat deschiși la negocieri, cu condiția ca Marea Britanie să îi protejeze pe cei 3,5 milioane de cetățeni europeni aflați în Regatul Unit. „Vom porni de la prezumția că, pentru a menține dreptul cetățenilor britanici de a se muta în interiorul Uniunii Europene, și Marea Britanie ar trebui să ofere o reciprocitate și să le permită cetățenilor europeni să se poată întoarce în Regatul Unit”, a declarat un oficial UE.

Negociatorii UE şi britanici au găsit, parţial, teren comun la sfârşitul primei runde de negocieri privind Brexit, însă rămân diferende majore privind drepturile cetăţenilor şi persistă incertitudinea privind nota de plată şi graniţa irlandeză, relatează Reuters, citat de News.ro.

La sfârşitul celor patru zile de discuţii de la Bruxelles, care s-au concentrat pe stabilirea poziţiilor în chestiuni-cheie, şeful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, a declarat că există o “divergenţă fundamentală” privind modul de protejare a drepturilor cetăţenilor UE care trăiesc în Marea Britanie şi a britanici din UE după Brexit.

El a insistat că CEJ (Curtea Europeană de Justiţie) ar trebui să garanteze drepturile cetăţenilor după Brexit.

“Orice referire la drepturile europenilor implică supravegherea lor de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene”, a spus Barnier într-o conferinţă de presă comună cu secretarul britanic pentru Brexit, David Davis.

De asemenea, el a cerut mai multă claritate în legătură cu poziţia britanică privind nota de plată şi graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord.

David a precizat, însă, că s-au înregistrat progrese după discuţii şi că întâlnirile de săptămâna aceasta, de la Bruxelles, au oferit “multe în legătură cu care să fim optimişti”.

Oficialul a refuzat să confirme că Londra acceptă în prezent că va plăti, în cele din urmă, o sumă la plecarea din UE. “Suntem o ţară ce îşi recunoaşte responsabilităţile şi drepturile internaţionale şi vom încerca să le exercităm pe toate în viitor”, a adăugat el.

Echipele de negociere au discutat despre drepturile cetăţenilor, despre graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord şi despre nota de plată.

UE a avertizat că discuţiile nu vor trece la subiectul relaţiei comerciale viitoare dintre Londra şi blocul comunitar până când nu vor fi făcute suficiente progrese în privinţa celor trei priorităţi stabilite.

Cele două tabere se întâlnesc în fiecare lună timp de patru zile.

Până acum, negocierile pentru Brexit par să fi fost surprinzător de etanşe, astfel că nu au existat scurgeri de informaţii, în pofida amplorii operaţiunii.

În tabăra britanică pare să existe un sentiment de exasperare faţă de sugestiile că negociatorii săi sunt mai puţin pregătiţi decât cei europeni. Marea Britanie insistă că negociatorii săi sunt doar mai puţin dispuşi să se concentreze pe documente de poziţie detaliate, pe care să le publice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri