Sari la conținut

Kim Jong-un a organizat o recepţie pentru cei care au lucrat la testul nuclear

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a organizat o recepţie mare pentru a felicita oamenii de ştiinţă şi tehnicienii care au lucrat la testul nuclear de săptămâna trecută, a anunţat duminică agenţia de presă KCNA, citată de Reuters și preluată de News.ro.

Agenţia nu a precizat când a avut loc banchetul, dar analiştii cred că a fost sâmbătă.

Fotografii publicate de KCNA îl arată pe liderul communist zâmbind, la Teatrul Poporului, alături de doi oameni de ştiinţă eminenţi: Ri Hong Sop, şeful Institutului de Arme Nucleare nord-coreean, şi Hong Sung Mu, director adjunct al Departamentului pentru Industria Muniţiei din cadrul Partidului Muncitorilor.

Ri şi Hong au jucat roluri vitale în programul nuclear nord-coreean. Ei au fost fotografiaţi la distanţă mică de Kim în timpul testelor militare şi inspecţiilor.

Coreea de Nord a afirmat că cel mai recent test a reprezentat un progres important pentru bomba cu hidrogen. Nu a existat nicio confirmare independentă, dar unii experţi occidentali afirmă că există suficiente dovezi care sugerează că statul izolat fie a dezvoltat o bombă cu hidrogen, fie este aproape.

KCNA a scris că oamenii de ştiinţă şi tehnicienii “au adus acest eveniment fericit, minunat, din istoria naţională – un eveniment şi mai măreţ prin succesul perfect în testarea bombei H”.

În discursul rostit, Kim i-a lăudat pe oamenii de ştiinţă pentru că “au preluat iniţiativa” pentru atingerea “obiectivului final de a completa forţa nucleară a statului”.

Testul recent al bombei H este marea victorie câştigată de poporul coreean, cu preţul sângelui lor, strângând cureaua în această perioadă arzătoare”, a spus liderul de la Phenian.