Sari la conținut

Crima rasistă din tren. Acuzatul, în fața judecătorilor: „Voi numiți asta terorism. Eu îi spun patriotism!”

Jeremy Joseph Christian, acuzat de înjunghierea mortală a doi bărbați din Portland, care protejau o femeie musulmană de furia lui, a strigat în sala de tribunal: „Voi numiți asta terorism. Eu îi spun patriotism!”

Marți, 30 mai, Jeremy Joseph Christian, în vârstă de 35 de ani, a avut prima înfățișare în fața instanței. Autoritățile spun că americanul a abuzat verbal două femei tinere. Una dintre ele purta hijab, tradiționalul văl musulman. Trei bărbați aflați la fața locului au intervenit în apărarea femeilor, moment în care Chirstian i-a înjunghiat pe doi dintre ei, omorându-i, și rănindu-l pe cel de-al treilea. Incidentul s-a petrecut vineri, 26 mai, într-un vagon de tren. 

„Vorbește liber sau mori, Portland! Nu ai nici un loc sigur. Asta este America. Cărați-vă de aici dacă nu vă place liberatea de exprimare”, a strigat bărbatul în sala de judecată, relatează The Guardian.

Stând în spatele pereților de sticlă din boxa acuzaților, Jeremy Joseph Christian și-a continuat tirada xenofobă: „Moarte dușmanilor Americii. Plecați din această țară dacă ne urâți libertatea. Moarte anti-fasciștilor! Voi numiți asta terorism. Eu îi spun patriotism! Mă auziți? Muriți!”

Christian le-a declarat polițiștilor că nu are venituri, nu are probleme de sănătate mintală și că nu își amintește ultima oară când a avut o adresă stabilă. Acuzatul a mai spus că mai are la activ trei infracțiuni anterioare.

Mama lui Taliesin Myrddin Namkai-Meche, unul dintre bărbații uciși, în vârstă de 23 de ani, i-a cerut președintelui SUA, Donald Trump, să-i încurajeze pe americani să aibă grijă unii de alții. Într-o scrisoare adresată șefului Casei Albe, mama lui Taliesin, Asha Deliverance, i-a spus că fiul ei și ceilalți doi bărbați și-au pus viața în joc pentru fetele agresate verbal și nu au ezitat să le sară în ajutor, precizând că este mândră de gestul altruist al fiului. 

Într-un mesaj publicat luni pe Twitter, Donald Trump a catalogat atacul ca „inacceptabil”, menționând că victimele au ținut piept urii și intoleranței.

În afara tribunalului, în jur de 30 de protestatari anti-fasciști au așteptat ieșirea din sala de judecată a lui Christian. În momentul în care un bărbat, despre care știa că ar fi prieten apropiat al acuzatului, a apărut pe treptele tribunalului, mulțimea a început să huiduie, iar cineva a strigat: „Ești un nazist. Unde este mândri ta acum?”. Bărbatul a răspuns: „În inima mea”.

A fost nevoie de intervenția polițiștilor, pentru a face un cordon în jurul bărbatului în fața manifestanților furioși.