Serbia și-a motivat decizia retragerii misiunii diplomatice din Macedonia: „O ofensivă informațională”

Data actualizării: Data publicării:
macce

Autoritățile de la Belgrad și-au retras duminică întregul personal de la ambasada Serbiei din Macedonia.

ACTUALIZARE 17:04: Aleksandr Vucici, președintele Serbiei, a explicat că s-a luat decizia retragerii staff-ului diplomatic al ambasadei sârbe din Macedonia după ce Belgradul a obținut „dovezi ale unei onfensive informaționale împotriva instituțiilor din Serbia”, însă nu a oferit mai multe detalii. 

Ministrul de Externe din Serbia, Ivica Dacic, a precizat că, după consultări la Belgrad, o parte din echipa diplomatică sârbă se va întoarce în Skopje.

Ambasadorul Serbiei la Skopje, Dusanka Divjak Tomic, a declarat agenției de știri BETA că nu poate comenta motivele, relatează Balkan Insight.

Șeful diplomației de la Belgrad, Ivica Dacic, nu a putut fi contactat de jurnaliștii publicației sus-menționate pentru a oferi lămuriri. Însă premierul sârb Ana Brnabic a precizat că „nu este o treabă măruntă”

Ministerul macedonean de Externe a precizat că nu a primit nicio argumentare pentru motivele intempestivei retrageri a misiunii diplomatice sârbe din capitala Macedoniei.

Între timp, Ministerul de Interne de la Skopje a declarat că, în conformitate cu formalitățile prevăzute în Convenția de la Viena și la solicitarea Serbiei, a sporit măsurile de siguranță în jurul ambasadei sârbe. 

Potrivit Convenției de la Viena cu privire la Relațiile Diplomatice, națiunea-gazdă a unei ambasade trebuie să protejeze misiunile diplomatice împotriva intruziunilor sau daunelor.

În general, cele două foste republici iugoslave au avut relații diplomatice bune.

Totuși, relațiile dintre Serbia și Macedonia au cunoscut un moment de impas în aprilie, când un grup de naționaliști, simpatizanți ai partidului de dreapta VMRO-DPMNE și ai fostului premier Nikola Gruevski, au dat buzna în Parlamentul de la Skopje și l-au bătut pe liderul opoziției social-democrate (SDSM) de atunci, Zoran Zaev.

Zoran Zaev este în prezent șeful Executivului din Macedonia.

După incident, mass-media din Macedonia a publicat o serie de fotografii din care reiese că un ofițer de informații sârb, Goran Zivaljevic, care lucra în calitate de consilier la ambasada Serbiei, fusese prezent în sală în timpul violențelor.  Acest lucru a ridicat suspiciuni privind o posibilă implicare a autorităților sârbe, acuzație pe care Guvernul de la Belgrad a negat-o categoric.

Cu toate acestea, recent, Serbia și Macedonia au părut să fi trecut peste aceste episod nefericit în timpul summit-ului UE-Balcani, organziat la jumătatea lunii iulie în Trieste.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri