Două regiuni italiene organizează un referendum duminică, încurajate de exemplul Cataloniei

Data publicării:
Lombardia, Italia
Foto: Shutterstock

Regiunile italiene Lombardia și Veneția organizează duminică un referendum pentru a cere mai multă autonomie, cu o tentă particulară după cel privind secesiunea Cataloniei în Spania. Acest referendum, unul consultativ, este organizat la inițiativa președinților regiunilor Lombardia și Veneția, Roberto Maroni și Luca Zaia, membri ai Ligii Nordului (extrema dreaptă), relatează vineri AFP, citat de Agerpres

Lombardia, Italia
Foto: Shutterstock

Locuitorii celor două regiuni trebuie să răspundă prin 'da' sau 'nu' la întrebarea dacă doresc 'forme suplimentare și condiții particulare de autonomie'.

Contrar celui din Catalonia, acest referendum se înscrie în cadrul constituțional, care prevede posibilitatea pentru parlament de a atribui aceste forme de autonomie regiunilor care le solicită, a explicat pentru AFP Nicola Lupo, profesor de drept constituțional la Universitatea Luiss din Roma.

În cazul în care răspunsul "da" va fi predominant, Maroni și Zaia intenționează să-i ceară Romei mai multe competențe în infrastructură, sănătate sau educație, dar și puteri rezervate ale statului în materie de securitate și imigrație, teme dragi Ligii Nordului, dar care ar necesita o modificare a Constituției.

Obiectivul lor este de a obține mai multe resurse, recuperând circa jumătate din solda fiscală actuală (diferența între ceea ce locuitorii plătesc ca taxe și impozite și ceea ce primesc ca și cheltuieli publice). În prezent, aceasta se ridică la 54 de miliarde de euro pentru Lombardia și 15,5 miliarde de euro pentru Veneția (comparativ cu opt miliarde pentru Catalonia).

Veneția, cu 5 milioane de locuitori, și Lombardia, cu 10 milioane, se numără printre regiunile cele mai bogate ale Italiei, contribuind împreună la 30% din PIB-ul Italiei. Datoria pe cap de locuitor în cele două provincii este mică: 73 de euro pentru Lombardia, 219 de euro pentru Veneția, față de 407 euro media la nivel național.

Prin urmare, în opinia lui Maroni și Zaia, aceste regiuni 'virtuoase' trebuie să fie recompensate.

Potrivit lui Lupo, referendumul are lor într-un context de 'fractură tradițională Nord/Sud, alături de ideea unei Rome ca loc de putere corup și centralizator'.

Sondajele de opinie dau un larg avans pentru tabăra 'da'. "Cei care vor face duminică demersul de a vota o vor face probabil pentru a spune 'da', cu atât mai mult cu cât întrebarea pusă este relativ consensuală", notează Lupo.

Adevărata problemă rămâne participarea. În Veneția, ea trebuie să depășească 50% pentru ca scrutinul să fie validat, iar în Lombardia 40%.

Promovat de Liga Nordului, referendumul este susținut de partidul Forza Italia, al lui Silvio Berlusconi (centru-dreapta), Mișcarea Cinci Stele (populistă) și mai multe sindicate și organizații patronale.

Formațiuni de stânga, precum Partidul Comunist, au făcut apel la populație să nu se prezinte la vot, denunțând 'irosirea banului public' pentru 'un referendum farsă'. Partidul Democrat, aflat la guvernare, nu le-a trasat o linie alegătorilor săi, însă mai mulți dintre numele grele ale partidului, cum este și primarul orașului Milano, au declarat că vor vota 'da'.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri