Efectul plecării lui Cristiano Ronaldo. Proprietarii de la Manchester United anunță că vând clubul

Data actualizării: Data publicării:
Cristiano Ronaldo
Proprietarii Manchester United anunță că vând clubul după plecarea lui Ronaldo. Foto: Profimedia Images

"Divorțul" dintre fotbalistul fenomen Cristiano Ronaldo și clubul Manchester United încheie o epocă. Plecarea lui "de comun acord" şi "cu efect imediat" cum a fost anunțată de conducerea clubului engelz are un efect nebănuit. Proprietarii americani au anunțat la doar câteva ore după despărțirea de Ronaldo că sunt dispuşi să vândă gruparea de pe Old Trafford, care nu reuşeşte să-şi recapete gloria de altădată, informează AFP.

"Consiliul de administraţie are în vedere toate alternativele strategice, inclusiv o nouă investiţie în club, o vânzare sau alte tranzacţii care să implice societatea", precizează clubul, deţinut de familia Glazer din 2005, într-un comunicat.

Superstarul portughez Cristiano Ronaldo, de cinci ori câştigător al Balonului de Aur, s-a despărțit definitiv de Manchester după doar un an şi jumătate de la revenirea lui la clubul la care s-a făcut remarcat pe scena mondială, între 2003 şi 2009. Revenire lui a fost considerată "un eșec" după ce Manchester United nu a mai reușit să intre în topul ierarhiei fotbalului britanic, dominat în prezent de rivalele Manchester City, Liverpool şi Chelsea.

"Procesul este conceput pentru a spori viitoarea creştere a clubului, cu obiectivul final de a poziţiona acest club pentru a valorifica oportunităţile atât pe teren, cât şi pe plan comercial. Vom evalua toate opţiunile, pentru a ne asigura că îi servim cel mai bine pe suporteri noştri şi că Manchester United maximizează oportunităţile de creştere semnificativă la îndemâna clubului acum şi în viitor", au subliniat în comunicat Avram şi Joel Glazer, cei doi co-preşedinţi ai lui Manchester United, fiii omului de afaceri Malcolm Glazer, decedat în 2014 şi care preluase conducerea clubului în 2005.

Ultimul titlu obţinut de Red Devils în Premier League datează din 2013, la finalul ultimului sezon în care Sir Alex Ferguson a îndeplinit rolul de manager general.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri