Erdogan propune Washingtonului să i-l dea pe Gülen în schimbul pastorului Andrew Brunson

Data publicării:
Merkel And Erdogan Mark 50 Years Of Turkish Immigration
Foto: Gulliver/Getty Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a transmis joi Statelor Unite că este pregătit să facă un schimb între Fethullah Gülen, un predicator instalat în Pennsylvania căruia îi impută puciul eşuat din iunie 2016, şi pastorul american încarcerat în Turcia, relatează AFP.

erdogan
Foto: Gulliver/Getty Images

Ei (americanii, n.red.) ne spun «daţi-ne pastorul». Dar şi voi aveţi un religios (Gülen, n.red.). Predaţi-ni-l şi noi îl vom judeca (pe pastor) şi vi-l vom da”, a declarat Erdogan într-un discurs televizat. 

Pastorul la care se referă Erdogan este Andrew Brunson. El este încarcerat în Turcia din octombrie 2016, din cauza unor presupuse legături cu reţeaua Fethullah Gülen, considerată „teroristă” de către Ankara.

Relaţiile între Turcia şi Statele Unite, totuşi aliate în cadrul NATO, s-au degradat clar după tentativa de lovitură de stat, tocmai din cauza îndemnurilor repetate ale Ankarei la extrădarea lui Gülen, care au rămas până în prezent fără răspuns. „Acesta este la noi şi este pe cale să fie judecat. Însă cel care este la voi, nu! El trăieşte într-o vilă în Pennsylvania!”, a spus şeful statului turc joi.

Este mai simplu pentru voi (Statele Unite) să ni-l predaţi, o puteţi face pe loc”, a adăugat Erdogan.

Un decret-lege publicat în august în Turcia îi conferă preşedintelui puterea să autorizeze extrădarea unor străini în schimbul unor turci deţinuţi sau condamnaţi în străinătate, în cazul în care o asemenea măsură este „necesară securităţii naţionale sau în interesul ţării”.

Secretarul de Stat american Rex Tillerson s-a întâlnit la sfârşitul lui martie, la Ankara, cu Norine Brunson, soţia pastorului, care a fost şi ea reţinută iniţial, după care a fost eliberată. Tillerson a declarat luna trecută că Brunson a fost „încarcerat în mod greşit”. Cuplul Brunson, instalat în Turcia de aproximativ 20 de ani, gestiona o biserică protestantă la Izmir (vest).

Departamentul de Stat şi-a actualizat joi recomandările pe care le face americanilor ce doresc să călătorească în Turcia, în care îi sfătuieşte pe „cetăţenii americani să reflecteze atent” înainte să plece în voiaj în Turcia. 

În afară de atentatele care au avut loc în Turcia în ultimii ani, avertismentul menţionează arestări ale unor cetăţeni americani de către autorităţile turce, dar şi expulzări sau interdicţii de ieşire de pe teritoriul turc. În document se precizează că „cea mai mare parte a celor care au fost împiedicaţi să părăsească Turcia au de asemenea naţionalitatea turcă”.

Întârzierile sau refuzurile accesului consular la cetăţeni americani deţinuţi sau reţinuţi de forţele de ordine au devenit mai frecvente”, continuă Departamentul de Stat, adăugând că autorităţile americane în Turcia „nu au acces la cetăţeni americani care au şi naţionalitate turcă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri