Sari la conținut

Everestul ca afacere. O ascensiune poate costa până la 120.000 de dolari

Everestul a luat viața încă unui alpinist. Unul considerat printre cei mai buni din istorie: elvețianul Ueli Steck, supranumit „Mașina elvețiană” și deținătorul mai multor premii și recorduri mondiale. El încerca să escaladeze în premieră mondială Muntele Everest pe ruta West Ridge/Hornbein Couloir fără să folosească oxigen suplimentar

Alpinistul David Neacșu, care a condus prima expediție românească pe Everest, în anul 2003, a comentat la Digi24 vestea surprinzătoare a morții alpinistului elvețian Ueli Steck, pe care l-a cunoscut personal.  „Important e că băiatul ăsta ori a fost împins de sponsori - şi acolo sunt sponsori adevăraţi - ori de visul ăsta de a urca fără oxigen”, a explicat David Neacșu.

El a arătat, în context, că taxa de vârf pentru a urca pe Everest este de 30.000 de dolari. „Noi de aceea în 2003 n-am urcat pe Nepal pe partea sudică, ci pe Tibet, unde taxa e la jumătate, 14.900 de dolari. Everestul, pe partea sudică, e mai sigură şi mai uşoară decât partea nordică”, a spus David Neacșu. El a subliniat că Ueli a încercat să facă şi o rută foarte periculoasă, care a mai fost făcută de americani în anii 60, dar şi să facă traversarea de pe Everest pe Lhotse, ceea ce ar fi fost o premieră. „Asta n-a mai făcut-o nimeni. Or, Ueli asta făcea tot timpul: era un om al vitezei, de aceea i s-a şi spus Maşina elveţiană”, a explicat alpinistul român.

„Toată lumea, dacă are bani în cont, se duce pe Everest să-şi îndeplinească un vis”, spune David Neacșu. „Visul ăsta e nebunesc. Nu se mai gândesc la experienţă. E o afacere, un business şi businessul asta a omorât toată plăcerea de a urca şi de a te bucura de ce vezi de acolo”, a punctat alpinistul român. 

Întrebat dacă poate ajunge oricine pe Everest (în contextul morții tinerei alpiniste Dor Geta Popescu, fata de 13 ani care mărturisea că își dorea să ajungă anul acesta pe Everest), David Neacșu a spus că nu. „Eu aş face o alegere. După 10 ani de experienţă începi să tânjesti spre vârfuri mari - Elbrus, Aconcagua, care premerg spre Everest. Everestul e un munte ucigaş. În afara faptului că e cea mai mare mămăligă de pe pământ, nu are nicio calitate. Acolo, te descoperi. Îţi dai seama, de fapt, că nu are niciun fel de relevanţă a urca pe un vârf. Câți români își mai amintesc că acum 14 ani, 14 români au urcat pe Everest și au dus stindardul țării acolo?”, a spus alpinistul român, care a condus expediția respectivă. 

EVERESTURISM. Expediții românești pe Everest în 2017 - Analiză de context (autor: Larisa Ghițulescu)

larisa ghitulescu

99,62% din ce se întâmplă zilele acestea pe Everest este turism. Este, probabil cea mai scumpă destinație din lume. Și singura care include în pachet peste 200 de cadavre, scrie într-o analiză jurnalista Larisa Ghițulescu, observator independent al alpinismului de altitudine.

Aproape 800 de oameni pot urca pe vârful Everest (8.848m) în acest sezon de ascensiuni (+20% față de 2016). Spre comparație, în 1963, doar șase oameni atingeau vârful.

Everest-simbolul a murit. Everest-afacerea a crescut într-un mod în care cele peste 200 de cadavre și 50 de tone de gunoi care zac pe munte, avalanșele și cutremurele nu o mai pot opri. Tocmai pentru că e afacere. Undeva la 15 milioane de dolari, estimativ, numai pe partea nepaleză a muntelui.

Niciodată în istoria muntelui nu a fost așa îmbulzeală ca zilele acestea. Patru constatări pentru 2017:

MANAGEMENT: Grea misiune au șerpașii să facă rânduiala unei așa mulțimi. Mai ales spre ziua vârfului (final de mai), când fereastra favorabilă poate fi de numai câteva zile. Este greu să păstorești 800 de oi la 2.000 m, darămite 800 de oameni la altitudinea la care zboară avioanele de croazieră, unde ritmul de mers este de câțiva pași pe minut și-s pericole la tot pasul.

ETICĂ ȘI TRANSPARENȚĂ: Toți se sprijină și depind, într-un fel sau altul, de muncitorii muntelui: șerpașii (localnici care echipează rutele spre vârf și cară logistica necesară - de bucătărie, corturi, butelii etc).

base camp nepal everest GettyImages-2000530

Tabăra de la baza Everest, Nepal. Fotografie aeriană realizată în 2003, când s-au împlinit 50 de ani de la cucerirea vârfului |@Gulliver/GettyImages

Alan Arnette, cronicar al expedițiilor pe Everest, punctează și insistă: TOȚI, aproape fără excepție, depind de șerpași să avanseze pe munte. Cei care pretind că urcă pe forțele lor (“self supported”), spune Alan, în realitate NU este așa. Ei primesc sprijinul șerpașilor ca să monteze corzi și scări (punți peste crevase) pe Khumbu Icefall, pe partea nepaleză a muntelui și spre ABC (tabăra de bază avansată), pe partea tibetană. De asemenea sunt ajutați de expedițiile comerciale și de tibetanii care trasează linia spre vârf.

"Dacă urcă folosind coarda pusă de altcineva sau pun piciorul pe o scară, atunci ei sunt ajutați. Și alpiniștii „independenți” depind de șerpași ca să-și monteze taberele, la fel cum o fac și expedițiile comerciale. Nu fac această mențiune ca să critic, ci ca să clarificăm și să punem problema în context (ei bine, poate fi ușoară critică față de transparența lor și o înțelegere a sprijinului pe care îl primesc)". Pe larg, aici.

Faptul că maratonistul spaniol Kilian Jorne încearcă un record de viteză - 25-30 de ore de ascensiune - pe partea chineză a muntelui, din Rongbuk, este o îmbrobodeală de marketing periculoasă, zic. Tot la îmbrobodeli de marketing periculoase intră și acest gen de proiect comunicat în februarie de Toma Coconea: zbor cu parapanta de pe Everest . Îmi asum eventualele critici, dar astfel de îmbrobodeli și campanii de brand împing, mai devreme sau mai târziu, la moarte.

Caz proaspăt: "Recordurile mondiale și europene la alpinism" ale minorilor Geta Popescu și Erik Gulacsi, pe care presa le-a tocat și umflat pe toate părțile - Ministerul Tineretului și Sportului a și premiat câteva, sponsorii au finanțat - aici au dus. O simplă căutare pe Google a campionatelor mondiale la alpinism ar fi tranșat situația înainte să escaladeze, poate într-un mod salvator pentru copii. Iar dacă n-ar fi fost Retezat, ar fi fost alt munte, poate, altă dată. Tatăl Getei, Ovidiu Popescu, cel care o antrena și o ghida în expediții, solicitase permis pentru Everest, dar nepalezii i l-au refuzat, din cauza vârstei prea fragede. Despre Everest, unde Geta vroia să revină, minora scria pe blogul ei că e "o jucărie pentru oameni mari" - așa suna abordarea unui munte unde zac abandonate peste 200 de cadavre.

POSIBIL RECORD DE DECESE: Dacă va fi ca în 2012 (îmbulzeală și o fereastră de vârf mai generoasă, spre șase zile), "ne putem aștepta la un număr record de decese și degerături, simultan cu un record de ascensiuni reușite", scrie Alan. Pentru toate acestea, fiecare persoană plătește între 30.000 și 120.000 de dolari.

(un articol util, aici: http://ngm.nationalgeographic.com/2013/06/125-everest-maxed-out/jenkins-text)

PROIECTE CU VALOARE SPORTIVĂ: Elvețianul Ueli Steck și nepalezul Tenji Sherpa au încercat "Lhotse Traverse". Ar fi fost o rută nouă care ar fi făcut legătura între Everest și muntele învecinat, Lhotse (al patrulea în lume ca înălțime). Fără oxigen artificial. 

Steck și Tenji au urmat o porțiune spre Lhotse Couloir care a fost deschisă în premieră mondială de Denis Urubko, în 2010.

Tot Everest, the hard way, a anunțat și slovacul Vlado Štrba, solo, pe una dintre cele mai dificile și puțin practicate rute ale muntelui (peretele Sud-Vestic).

Deși au șanse extrem de mici de a fi realizate, sunt singurele proiecte pe Everest care ies din îmbulzeală și au valoare sportivă. Restul, 99,62%, e business.

***

Despre Everest:

Aflat la granița Chinei (Tibet) cu Nepal, Everest este cel mai înalt munte din lume (8.848m), de aici și faima lui. În jurul lui au crescut o întreagă industrie a turismului și afaceri colaterale, care forțează atingerea vârfului prin mijloace necinstite (nesportive) și care avut ca efect o triplare a ratei de succes, din 1990 încoace.


Notă. Analiza a fost transmisă de Larisa Ghițulescu vineri, 28 aprilie. Duminică, după ce s-a aflat despre moartea lui Ueli Steck, jurnalista a scris pe Facebook: 

„Primul deces pe Everest. Ueli Steck, unul dintre cei mai experimentați alpiniști de altitudine din lume. El se aclimatiza pentru Everest-Lhotse Traverse. Încă-s calde cuvintele pe care le-am scris zilele trecute pe wall. Iar show-ul îmbulzelii n-a început. Fereastra de vârf e încă departe”.

Într-o postare ulterioară, Larisa Ghițulescu scrie:

„EVEREST: PRESTIGIU PENTRU MASE. ȘI CAM ATÂT.

(IN MEMORIAM ALEXEI, IN MEMORIAM UELI)

Foarte puțini oameni știu că spre vârful Muntelui Everest (8.848m) au fost deschise 18 rute.

De-a lungul deceniilor, adevărații alpiniști au căutat să exploreze, să inoveze și să-și exprime talentul sportiv și forța departe de mulțime.

Ce vedeți la televizor și ce citiți în presă și în rețelele sociale de ani buni sunt expedițiile acestor mulțimi și ale unor alpiniști "din ce în ce mai puțin talentați și mai puțin pricepuți", cum îi numește Reinhold Messner, pionier al ascensiunilor în Himalaya, pe cei care aleg cele două rute comerciale ale muntelui (Sud - prin Nepal și Nord - prin Tibet).

În 2013 au fost rușii Alexei Bolotov și Denis Urubko, care au ieșit din mulțime. Ei au încercat o rută nouă spre vârful Everest. Un proiect ce ar fi adus plus-valoare alpinismului mondial. Alexei a murit în cădere, în urma unui accident (coarda s-ar fi tăiat în urma frecării de stânci, potrivit mărturiilor de atunci).

În 2017, au fost elvețianul Ueli Steck și nepalezul Tenji Sherpa. Ueli a decedat în timp ce se aclimatiza în stil alpin. Proiectul lui Ueli: o traversare spectaculoasă între Everest și Lhotse, un optmiar învecinat. Un proiect extrem de dificil de realizat. Dar la standardele alpinismului zilelor noastre.

"A fost Everest, apoi așa-numiții <optmiari ușori> care au atras mulțimile. Ascensiunile au sfârșit prin a fi echipate pentru acele mulțimi... până la punctul în care alpiniști din ce în ce mai puțin talentați și mai puțin pricepuți au început să apară în peisaj, iar munții de 8.000 de metri - să devină vârfuri de prestigiu pentru mase" - Reinhold Messner, o legendă vie a alpinismului mondial, pionier al ascensiunilor în Himalaya.

Aproximativ 800 de oameni pot atinge vârful Everest în acest sezon, prin cele două rute comerciale standard deschise spre vârf. Prestigiu pentru mase și alpiniști cu proiecte comerciale. Și cam atât”, încheie Larisa Ghițulescu.